România riscă să rateze 300 de milioane de euro, cât reprezintă următoarea tranșă de bani din PNRR. Guvernul are jumătate de an ca să ia o decizie ca să deblocheze situația.

România riscă să nu încaseze 300 de milioane de euro, bani din PNRR, dacă nu va scădea pragul de impozitare pentru microîntreprinderi, în prezent, de 500.000 de euro. Oficialii Comisiei Europene vor, conform unor surse oficiale, citate de TVR Info, ca noul prag să fie redus la doar 88.500 de euro, iar guvernanții au la dispoziție șase luni să ia o decizie. Reprezentații mediului de afaceri avertizează că o nouă schimbare a sistemului de taxare va afecta și mai mult micile afaceri, iar costurile în plus vor fi suportate de consumatori.

Autoritățile și-au asumat prin Planul National de Redresare și Reziliență că vor modifica pragul de impozitare pentru IMM-uri care este, în prezent, de 500.000 de euro. Comisia Europeană vrea ca plafonul să fie redus la doar 88.500 de euro, susțin surse oficiale. Este o măsură care îi îngrijorează pe cei care au mici afaceri.

„Este o scădere foarte mare. Ne dorim să rămână același prag ,vă dați seama, de 500.000 de euro sau în cel mai rău caz să coboram la 300.000. Altfel impactul este foarte mare”, a spus Stere Fudulea, secretar general al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

Dacă regimul de impozitare nu va fi schimbat, atunci România riscă să nu încaseze 300 de milioane de euro, din tranșa a treia din PNRR.

„Vom avea o discuție în coaliție. Presupun că va fi una din rarele discuții pe care o să le am direct cu domnul președinte Nicolae Ciucă. Spunea că nu va răspunde la telefon… Avem timp șase luni”, a spus Marcel Ciolacu. 

Economiștii avertizează că înlocuirea impozitului pe venit, cu unul pe profit nu înseamnă automat și încasări mai mari la bugetul de stat

„În general aici trebuie făcut un studiu. Trebuie să vezi dacă din aceste companii ele aveau și profit. Dacă erau foarte profitabile și din cei 16% pe impozit pe profit ai obține mai mulți bani la buget, sigur se justifică această măsură. Altfel, este doar o îngreunare a contabilității (…) și (…) veniturile la buget să fie mai mici pentru că aceste firme sunt pe pierdere”, Dragoș Cabat, analist financiar.

În prezent, microîntreprinderile cu venituri anuale de până la 60.000 de euro, inclusiv, plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri. Iar cele cu încasări peste această limită, de 3%. Anul trecut, pragul de impozitare pentru micile afaceri a fost redus la jumătate, de la 1 milion de euro, la nivelul actual de 500.000 de euro.

Articolul precedentRusia se descurcă! Chinezii fabrică mașini în fostele uzine ale Volkswagen şi Mercedes
Articolul următorSERIAL MARATON DE INTERVIURI EXPLOZIVE, LA REALITATEA PLUS. DEZVĂLUIRI DIN SUFRAGERIA LUI VANGHELIE CARE RESCRIU ISTORIA