Parlamentul European a decis limitarea plăților în numerar în Uniunea Europeană la 10.000 de euro. Această nouă regulă face parte din noua legislație de combatere a spălării banilor.

În timp ce unele state, precum Franța, au deja norme mai stricte decât cele ale UE cu privire la plățile în numerar, alte țări – ca Austria și Germania – nu au deloc restricții.

Dispoziția Parlamentului European are drept scop combaterea finanțării terorismului, iar textul de lege, încheiat după doi ani și jumătate de negocieri, va intra în vigoare anul acesta.

Obiectivul acestei legi este de a armoniza reglementările foarte diferite din cele 27 de state membre UE, pentru a detecta și limita tranzacțiile dubioase.

Acest acord „va garanta că escrocii, crima organizată și teroriștii nu își vor mai putea legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, a declarat ministrul belgian de finanțe, Vincent Van Peteghem, a cărui țară deține președinția semestrială rotativă a Consiliului UE.

Noua lege înăsprește normele cu privire la combaterea spălării banului și finanțarea terorismului impuse băncilor, agenților imobiliari și cazinourilor, precum și sectorului criptoactivelor.

Aceleași norme se vor aplica afacerilor cu bunuri de lux, cum ar fi metalele prețioase, bijuteriile și ceasurile, precum și mașinile de lux, avioanele private și iahturile de lux.

Sunt vizate de această lege și cluburile profesioniste de fotbal și agenții acestora.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentAUR a inugurat muzeul risipirii banului public la trotuarul rulant din Gara de Nord
Articolul următorȘeful ANPC, amenințări la adresa unui cunoscut lanț de retail: „Unor magazine le vom stige lumina!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau