Un rău bun: Dependența României de importuri, scut impotriva scumpirilor din cauza pestei porcine

Faptul că piața autohtonă este dependentă mai curând de importuri decât de producția internă este un scut împotriva scumpirii cărnii de porc, pe fondul campaniei de eradicare a pestei porcine, susțin procesatorii.

Mai curând prețul cărnii de porc ar putea intra pe un trend descendent, potrivit unor informații vehiculate în spațiul public, dar și aceste anticipări sunt contrazise de operatorii din piață.

Sorin Minea, președintele Federației Patronatelor din Industria Alimentară – Romalimenta, contrazice această teorie cu argumentul că virusul pestei porcine, depistat în mai multe zone din țară, nu este transmisibil.

„Nu există niciun fel de oscilație la prețul cărnii de porc. Virusul pestei porcine africane, care nu se transmite la om, nu are nici cea mai mică influență în această privință”, a declarat Minea.

El a arătat că un astfel de fenomen poate ar fi posibil într-un sistem economic închis, dar cum România face parte din piața comună europeană, unde prețurile sunt aproximativ egale, iar schimburile comerciale libere, fenomenul nu este posibil. În plus, România își asigură aproximativ 50% din consum din resursele interne și poate importa oricând pentru a-și complete necesarul.

„Nu știu ce va fi mai târziu, dar în prezent nu asistăm la o scădere a consumului”, a mai spus șeful Romalimenta.

Pe de altă parte, Stanca Tudor, director executiv în cadrul Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România, afirmă că nu s-au făcut încă estimări cu privire la evoluția prețurilor ca urmare a izbucnirii focarelor de pestă porcină, dar nu exclude o creștere a importurilor în perioada următoare.

Acesta atrage însă atenția asupra influenței relației cu China, unde UE nu-și mai poate vinde carnea de porc la fel ca anul trecut, pe fondul evenimentelor de pe piața comunitară.

„Este  situație la nivel european, iar prețurile din România urmăresc piața europeană. Acest fenomen se întâmplă când cresc stocurile de marfă. Or, anul acesta, cererea din partea Chinei, care a echilibrat piața UE în 2017, a scăzut. Din păcate, piața UE este dependentă de țările terțe”, a explicat Stanca Tudor pentru Economica.net.

Prețul mediu al carcasei de carne de porc (categoria S și E) la poarta fermei a ajuns în luna iulie să coste 1,67 de euro kilogramul, cu 15% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut , indică ultima analiză a Comisiei Europene pe această temă. Este o scădere similară cu media europeană, prețul mediu la nivelul UE ajungând la 1,47 euro kilogramul față de 1,73 euro cu un an în urmă.

Articolul precedentBilanț la 10 zile de la declarațiile politice care au influențat nepermis piața bursieră
Articolul următorAtenție, vine amenda de 500 de lei, pentru nedepunerea Declarației Unice

Comments are closed.