Ca să efectuezi servicii de dispecerat taximetrie prin aplicații mobile va trebui să obții autorizare, în caz contrar fiind posibile sancțiuni.
Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică un proiect normativ care prevede autorizarea aplicaţiilor mobile pentru organizarea de transporturi, urmând a fi interzise transporturile tip taxi efectuate în afara zonelor de autorizare, efect ce ar putea fi resimţit de reţele ca Uber sau Taxify.
„Prin modificările propuse se va putea utiliza activitatea de dispecerat taxi şi prin intermediul aplicaţiei mobile şi a aplicaţiei web, dispeceratul fiind definit ca fiind: activitatea conexă transportului în regim de taxi, marfă sau bunuri, autorizată de autoritatea de autorizare, care permite preluarea comenzilor de transport prin intermediul telefonului, aplicaţiei informatice mobile de taxi sau alte mijloace ce pot fi descărcate cu ajutorul internetului şi le transmite taximetristului prin staţia radio de emisie-recepţie, prin intermediul aplicaţiei informatice mobile de taxi conectată la internet”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de act normativ, citată de Mediafax.
Viitoarea Ordonanţă de Urgenţă conţine şi stabilirea fără echivoc a interdicţiei taxiurilor de a efectua transport public de persoane în regim de taxi sau de a staţiona în vederea efectuării a unor astfel de transporturi în interiorul unei localităţi, alta decât localitatea de autorizare, prin eliminarea din norma juridică a expresiei „în mod permanent”.
De asemenea, proiectul de ordonanţă „îşi propune să dea claritate sancţiunii prevăzute în textul Legii nr.38/2003, astfel încât se creează posibilitatea sancţionării respectiv a combaterii activităţilor ilicite de transport fără a se deţine autorizaţie taxi valabilă”, prin eliminarea din textul normei juridice a expresiei „în mod repetat”, precizează iniţiatorii proiectului.
Potrivit acestora, „prin proiectul de act normativ s-a urmărit crearea cadrului legal care să asigure posibilitatea sancţionării persoanelor fizice sau juridice care efectuează activităţi neautorizate de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fără respectarea dispoziţiilor Legii nr.38/2003, astfel încât să se asigure respectarea principiilor concurenţiale şi siguranţa cetăţenilor. Aplicarea sancţiunii se va putea face direct de către organele de control, fără a mai exista obligativitatea constatării în prealabil a caracterului repetat al faptei”.
Comments are closed.