Preţurile la locuinţe în Uniunea Europeană au scăzut cu 0,3% în trimestrul patru din 2023, în timp ce chiriile înregistrează o creștere.
În ritm anual, preţurile locuinţelor şi chiriile în cele 27 de state membre ale UE şi-au continuat creşterea în ultimele trei luni din 2023, urcând cu 0,2% şi, respectiv, 3%.
Între 2010 şi trimestrul doi din 2011, preţurile locuinţelor şi chiriile în UE au urmat căi similare, însă ulterior au evoluat diferit: în timp ce chiriile au crescut semnificativ până în trimestrul doi din 2023, preţurile locuinţelor au fluctuat considerabil.
După un declin sever între trimestrul doi din 2011 şi primul trimestru din 2013, preţurile locuinţelor au rămas mai mult sau mai puţin stabile în perioada 2013 – 2014. După o creştere rapidă la începutul lui 2015, preţurile locuinţelor au crescut continuu într-un ritm mai mare decât chiriile, până în trimestrul trei din 2022. Începând din trimestrul patru 2022, preţurile la locuinţe au scăzut timp de două trimestre consecutiv, înainte de a creşte din nou în trimestrele doi şi trei din 2023, pentru ca să înregistreze o diminuare în ultimele trei luni ale anului trecut.
Din 2010, preţurile locuinţelor au crescut mai mult decât dublu în Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Cehia, Austria şi Luxemburg
Între 2010 şi trimestrul patru din 2023, preţurile locuinţelor au crescut cu 48%, iar chiriile cu 23% în UE.
Când comparăm trimestrul patru din 2023 cu 2010, preţurile locuinţelor au urcat mai mult decât chiriile în 19 state membre UE pentru care sunt disponibile datele. Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în Estonia (217%), Ungaria (185%), Lituania (162%), Letonia (135%), Cehia (123%), Austria (111%) şi Luxemburg (102%). Scăderi au fost observate în Italia (minus 8%) şi Cipru (minus 3%).
În România, creşterea a fost uşor peste 25%
Când comparăm trimestrul patru din 2023 cu 2010 în privinţa chiriilor, preţurile au crescut în 26 state membre UE şi au scăzut doar în Grecia (minus 19%). Cea mai semnificativă expansiune a fost în Estonia (207%), Lituania (172%) şi Irlanda (102%).
În România, creşterea a fost de peste 25%.