Gigantul german Deutsche Bank propune taxarea veniturilor celor care lucrează de acasă, pentru ajutorarea celor care sunt nevoiți să depună muncă fizică și sunt prost plătiți, potrivit BBC.

Raportul pornește de la premiza că o taxă de 5% n-ar afecta în niciun fel nivelul de trai al celor care lucrează de acasă, fiind vorba de bani „economisiți” prin reducerea cheltuielilor de transport, cu hrana mai scumpă de la birou, dar și cu îmbrăcămintea și întreținerea  personală, potrivit BBC.

Proiectul vine însă cu o precizare extrem de importantă și anume că taxa nu poate fi aplicată în țări unde guvernele au sfătuit angajatorii să apeleze la lucrul de acasă, cum ar fi România, de exemplu, pentru că ar fi o procedură injustă

Prin aplicarea taxei ar putea fi plătiți plătiți suplimentar 3 milioane de angajați în slujbe fizice prost plătite în Marea Britanie, 10 milioane în Germania și aproape 30 de milioane în SUA.

Dacă un astfel de sistem s-ar aplica și în România, raportul ar fi de aproximativ 1 la 1. Potrivit datelor Eurofund din perioada iunie-iulie, un român din 5 lucra de acasă. În condițiile în care, în 2019, doar 0,8% din forta de munca ocupată lucra de acasa, reprezentând aproximativ 45.000 de angajati, ar rezulta că circa 1,1 milioane de români au apelat la telemuncă în perioada pandemiei. De cealaltă parte, numărul românilor plătiți cu salariul minim este de 1,2 milioane.

Potrivit scenariului prezentat de DB, taxa pe munca de acasă ar urma să vizeze domenii precum programarea, testarea jocurilor, serviciile online, call-center, bănci și operațiuni financiare, chiar și jurnalism. Pe de altă parte, persoanele fizice autorizate și cei cu venituri mici ar trebui excluse de la aplicarea taxei.

Sunt zeci de milioane de oameni care nu pot lucra de acasă, precum majoritatea celor din sistemul sanitar sau din industrii esențiale, iar o astfel de taxă ar trebui să le recunoască rolul și să le susțină activitatea, a argumentat un oficial Deutsche Bank.

„Perioada pandemiei i-a favorizat pe cei care-și pot face munca de la distanță și a pus în pericol nivelul de trai și sănătatea celor care nu-și permit acest lucru, a afirmat strategul DB Luke Templeman. Mai mult, potrivit acestuia, angajații remote ar fi contribuit mai puțin la infrastructura economiei, dar au beneficat de avantajele ei.

 

Articolul precedentBanca Central Europeană: Revenirea economică va fi plină de hopuri și imprevizibilități
Articolul următor”Legile Puterii” Ludovic Orban dă asigurări că următoarea creșterea a alocațiilor va fi în ianuarie 2021