Compania TeraPlast a procedat la o majorare de capital, cu 21,33 milioane lie, ajungând la 107,02 milioane lei, pentru susținerea activității curente, arată un comunicat al acționariatului, publicat pe pagina de internet a Bursei de Valori București.
De asemenea, acționarii au prelungit cu încă un an mandatul membrilor Consiliului de Adiministrație TeraPlast.
Au fost emise acțiuni noi 213.334.832 acțiuni noi, cu valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune, precum și stabilirea unui preț în valoare de 0,40 lei pentru compensarea fracțiunilor de acțiuni rezultate în urma aplicării algoritmului și rotunjirii rezultatelor la întregul inferior, conform prevederilor legale în vigoare.
Majorarea capitalului social se va realiza prin încorporarea rezervelor în sumă de 21.333.483 lei, constituite din profitul net al anilor anteriori și emisiunea a 213.334.832 acțiuni noi, cu valoarea nominală de 0,10 lei/acțiune”, se precizează în raport. Actiunile nou emise nu vor modifica procentele de deținere ale acționarilor și se vor distribui gratuit tuturor acționarilor societății, arată documentul, potrivit News.ro.
”La calcularea valorii cu care se majorează capitalul social s-a avut în vedere numărul de acțiuni emise de societate, din care s-a scăzut un număr de 3.571.114 acțiuni pe care Teraplast le-a răscumpărat și le deține la data prezentei, în baza programului stock option plan aprobat prin Hotărârea AGEA nr.1 din 21 septembrie 2017 ținând cont de faptul că acțiunile proprii nu dau drept la dividende sau alte drepturi”, arată comunicatul.
Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990. Începând cu 2 iulie 2008, cea mai mare companie din Grup – TeraPlast – este listată la Bursa de Valori București, sub simbolul TRP.
Comments are closed.