Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a spus, marţi, într-o declaraţie de presă, că încă nu s-a stabilit data de la care va fi majorat salariul minim brut pe economie, o decizie urmând să fie luată în următoarele zile.

„Încă nu s-a mutat (n.red. – de la 1 decembrie la 1 ianuarie, majorarea salariului minim pe economie). Este o decizie în curs. Erau cele două date 1 decembrie şi 1 ianuarie şi se va lua o decizie în Guvern, în următoarele zile”, a afirmat Eugen Teodorovici, marţi.

Ministrul Finanţelor a dat de înţeles vineri, la Guvern, că salariul minim nu va mai creşte de la 1 decembrie, aşa cum anunţase prim-ministrul Viorica Dăncilă, majorarea urmând să se realizeze, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019.

Mai exact, întrebat vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, dacă majorarea salariului minim este prinsă în proiectul de buget pe anul viitor, ministrul Finanţelor a confirmat acest lucru, dar a precizat că data de la care va fi majorat trebuie să fie o decizie a Guvernului, discuţia vizând una dintre două date – 1 decembrie sau 1 ianuarie.

E o discuţie cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Ca şi principiu şi corect e corect ca în timpul jocului regulile să fie schimbate cât mai puţin şi invocând mereu acea predictibilitate pe care trebuie să o respectăm, trebuie să arătăm mediului de afaceri că suntem un partener serios şi care sprijină această zonă a economiei, înţelegând cu toţii, mai ales cei de stânga, că un mediu economic puternic este cel care îţi asigură şi redistribuirea unei părţi a veniturilor către partea mai puţin fericită a populaţiei. Este o logică, zic eu, de bază”, a adăugat Teodorovici.

Oficialul de la Finanţe a indicat că mai este nevoie de „câteva puncte de vedere, avize” pentru majorarea salariului minim. Chestionat dacă salariul minim va fi majorat, cel mai probabil, de la 1 ianuarie 2019, ministrul Finanţelor a răspuns: „Categoric”.

Guvernul a adoptat, pe 9 noiembrie, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o Hotărâre în care care să fie menţionate sumele.

Salariul minim brut ar urma să crească de la 1.900 de lei pe lună, cât este de la începutul acestui an, la 2.080 de lei pe lună, pentru toţi angajaţii, cu excepţia persoanelor cu studii superioare şi cu minimum 15 ani vechime, pentru care este stabilit nivelul de 2.350 de lei pe lună.

Pe 24 octombrie, premierul Viorica Dăncilă a anunţat că este posibil ca salariul minim să fie majorat de la 1 decembrie. „Am discutat cu sindicatele. Vom vedea dacă e oportun de la 1 decembrie sau 1 ianuarie”, a precizat şeful Executivului.

Articolul precedentTeodorovici: Deficitul bugetar la 10 luni e 2,22% din PIB. Nu vom depăși limita de 3%
Articolul următorProiect-șoc pentru diaspora. Dreptul de a lucra în Europa, limitat