Compania de stat Tarom a anunţat, vineri, că a demarat procedura de achiziţie a 9 aeronave de tip ATR 72-600.
ATR 72-600 este primul model de avion european capabil de aterizare cu mijloace de bord independente şi de mare precizie, în condiţii de vizibilitate redusă (LPV-200), potrivit companiei.
Cu o capacitate de 72 de locuri, aeronavele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani , şi urmează a fi livrate începând din toamna anului 2019, în perioada sezonului de iarnă 2019-2020, potrivit Tarom.
În prezent, flota de avioane ATR, deţinută de Tarom, are peste 19 ani vechime, potrivit directorului companiei, Mădălina Daniela Mezei.
‘’În contextul procesului de eficientizare şi optimizare al companiei TAROM, opţiunea de înnoire a flotei ATR, vechi de peste 19 ani, reprezintă doar un prim pas dintr-o strategie pe termen lung. Este un moment important în demersul de modernizare şi de extindere a flotei, respectiv a reţelei de rute operate. Avantajul competitiv al companiei TAROM constă în deservirea pieţei interne şi regionale, care necesită aeronave corespunzătoare acestui tip de trafic’’, a declarat Mezei.
În prezent, există circa 1.500 de avioane ATR la nivel global, operate de circa 200 de linii aeriene. Potrivit informaţiilor existente în piaţă, preţul unui astfel de aparat este de circa 26 milioane dolari.