Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), patronat care reunește o mare parte dintre transportatorii români, a cerut publicarea Hotărârii privind restituirea supraacizei, mai ales pe fondul scumpirii petrolului, ceea ce face ca în România să se înregistreze cele mai mari costuri din regiune pentru transporturile rutiere.
În urmă cu un an, prețul petrolului de tip Brent era de aproximativ 45 de dolari pe baril, pentru ca acum să ajungă la aproape 75 de dolari, existând riscul ca să se scumpească în continuare până la sfârșitul anului.
Potrivit unei analize UNTRR, în prezent, România înregistreazã cel mai mare cost din regiune pentru o firmă de transport (preţ motorină fără TVA şi cu acciză recuperabilă) pentru un litru de motorinã, de 1,07 euro/litru.
”Comparativ, în Bulgaria costul este de 0,94 euro/litru, Ungaria – 0,99 euro/litru, Slovenia – 0,96 euro/litru, Polonia – 0,96 euro/litru, Cehia – 1,04 euro/litru sau Austria – 1,05 euro/litru”, se arată în comunicatul patronatului.
Şase ţări din UE restituie supraacciza la motorinã transportatorilor rutieri, potrivit UNTRR. Un exemplu în acest sens este Ungaria, care restituie, în medie, 0,0225 euro/litru, iar acciza este de 354 euro/1.000 litri când preţul petrolului este peste 50 dolari/baril şi 390 euro/1.000 litri când preţul petrolului este 50 dolari/baril sau sub.
În Belgia, se restituie 0,2133 euro/litru (acciza este de 565,85 euro/1.000 litri), în Slovenia – 0,09605 euro/litru (acciza este de 468,99 euro/1.000 litri), Franţa – 0,1775 euro/litru pentru camioane şi 0,2173 euro/litru pentru autocare (acciza este de 609,5 euro/1.000 litri), Spania – între 0,017 – 0,048 euro/litru în funcţie de regiune (acciza este de 367,38 euro/1.000 litri) iar în Italia – 0,21418 euro/litru (acciza este de 617,4 euro/1.000 litri), potrivit datelor publicate de Comisia Europeană şi prezentate în comunicat.
Totodată, transportatorii solicită recuperarea sumelor achitate pentru acciză de la data de 1 octombrie 2017 şi nu de la data publicării în Monitorul Oficial a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 25/2018.
Comments are closed.