Prețurile pe Litoral explodează, se intră în vârf de sezon

Turiștii care ajung zilele acestea pe litoral se pot aștepta la un nou val de scumpiri, pentru că din 15 iulie se intră oficial în perioada de vârf de sezon. În aceste condiții, este de așteptat ca prețurile să crească, din nou, cu circa 20%-30% și să rămână așa cel puțin o lună.
Chiar dacă Litoralul românesc pe ansamblu, dar în special stațiuni precum Mamaia și Vama Veche se confruntă cu o criză de clienți, unul dintre motive și preșurile considerate exagerat de mari, acestea vor mai fi majorate odată cu intrarea în vârf de sezon estival.Așa se face că prețurile care, până la începutul lunii iulie, varia la resorturi de 4 și 5 stele între 500 și 1.500 de lei, din acest weekend acestea sunt undeva între 700 - 1700 de lei.Și în cazul cazării la hoteluri de 3 si 2 stele,, majorările vor fi vizibile. Astfel, față de media de dinainte de vârf de sezon de 150-400 de lei/noapte, după noile majorări preșurile vor urca spre 200-450 de lei/noapte.Chiar dacă, formal, 15 iulie este data în care se intră în perioada de vârf de sezon, unele unități de cazare au majorat deja tarifele, iar altele o vor face după weekendul în curs.Noile majorări de tarife vin în condițiile în care nu doar turiștii, ci și oficialii guvernamentali au recunoscut că prețurile sunt exagerat.Joi, ministrul Turismului Daniel Cadariu a afirmat, într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, că și lui i se par mari prețurile, dar "statul nu poate interveni mercurial într-o economie de piață".Litoralul gol în plin sezon estival, proprietari disperați, prețuri nesimțite: 500 de lei pe oră costă parcarea
Citește și:
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












