Și aici ne-au întrecut bulgarii: au active financiare nete mai mari

Bulgaria ne-au mai depășit la un indicativ, situându-se deasupra noastră într-un clasament în care lasă în urmă și alte țări estice.

Activele financiare nete per capita ale bulgarilor sunt mai ridicate decât ale slovacilor, ruşilor, românilor şi turcilor, conform celei mai recente ediţii a raportului „Global Wealth Report”, realizat de compania germană de asigurări Allianz, transmite Novinite, citat de Agerpres.

Clasamentul este dominat de Elveţia, SUA şi Suedia, în timp ce România ocupă locul 43, Bulgaria – 38, Slovacia – 40, Rusia – 42 şi Turcia – 47. Pe ultimele locuri sunt Ucraina, Indonezia, Kazahstan, Serbia, India şi Argentina.

Dar în ceea ce priveşte valoarea activelor financiare totale, România – cu 129 miliarde de euro – depăşeşte cu mult Bulgaria, care are 54 miliarde de euro. Populația Bulgariei este însă pe jumătate comparativ cu a noastră.

„Există o strânsă legătură între activele financiare şi veniturile gospodăriilor, iar tendinţa este ca persoanele fizice cu venituri mai scăzute să nu deţină active financiare sau acestea să aibă o valoare extrem de redusă. Numai când oamenii sunt în categoria celor cu venituri medii şi ridicate aceste tipuri de active devin relevante”, se arată în raportul Allianz.

Activele financiare nete per capita ale bulgarilor se ridică la 7.680 euro, în timp ce ale românilor se situează la 4.520 euro, liderii clasamentului fiind Elveţia (173.990 euro), SUA (168.640 euro) şi Suedia (98.380 euro).

Pe de altă parte, Bulgaria și România au cea mai păguboasă utilizare a resurselor dintre țările membre.

România ocupă penultimul loc în clasamentul UE în ce privește productivitatea resurselor, clasându-se înaintea Bulgariei.

În anul 2017, productivitatea resurselor în UE a crescut la 2,04 euro/kg, ceea ce reprezintă cu 39% peste valoarea 1,47 euro/kg din 2000 și cu 0,6% peste nivelul înregistrat în 2016.

Patru state membre au înregistrat productivitate a resurselor sub 1,00 – Bulgaria (0,71), România (0,75), Estonia (0,78) și Letonia (0,88).

Productivitatea resurselor cuantifică relația dintre dimensiunea economiei și utilizarea resurselor naturale. Valoarea productivității resurselor va crește dacă economia, evaluată prin măsurarea produsului intern brut (PIB), crește într-un ritm mai rapid decât consumul de materii prime, măsurat prin consumul material intern.

Articolul precedentPSD pierde majoritatea parlamentară: Legea offshore retrimisă în comisii
Articolul următorTeodorovici a găsit soluția să dea bani primăriilor, fără rectificare bugetară

Comments are closed.