Șeful Casei de Pensii a făcut anunţul aşteptat de milioane de pensionari. Formularele au fost trimise la Monitorul Oficial

Schimbare majoră în sistemul de pensii din România
Veşti bune pentru milioane de pensionari. Daniel Baciu a anunţat că procesul de recalculare a pensiilor se află pe final şi a oferit graficul care va fi finalizat cu primirea noilor taloane.
Şeful Casei Naţionale a Pensiilor a vorbit despre ultimele modificări referitoare la noul formular al deciziilor de pensionare.
Potrivit acestuia, o decizie a fost deja trimisă la Monitorul Oficial și urmează să fie respectat un grafic strict în ceea ce privește modificările din sistemul de pensii.
„Prin ordin de președinte am stabilit noul formular al deciziei de pensionare, care respectă întocmai prevederile legii 360/2023. Urmează, probabil, zilele acestea să fie deja publicat în Monitorul Oficial, a precizat Baciu.
Schimbare majoră în sistemul de pensii din România: Cine va putea să se pensioneze cu trei ani mai devreme
Potrivit șefului Casei de Pensii, procesul oficial de recalculare a pensiilor a început încă de la sfârșitul lunii martie, iar acesta este finalizat în proporție de 99,9%.
Românii vor primi în septembrie pensiile recalculate. La ce să se aștepte pensionarii: anunțul lui Daniel Baciu
Citește și:
- 11:35 - Sindicaliștii de la Șantierul naval Mangalia, discuții tensionate azi cu ministrul Economiei
- 16:33 - Răsturnare de situație la Guvern: reducerea taxelor pentru persoanele cu handicap, adoptată pe ultima sută de metri, după ce fusese scoasă de pe ordinea de zi
- 19:11 - Mediul de afaceri îi cere lui Bolojan să introducă un „Green Card” pentru muncitorii străini și să ia măsuri pentru reîntoarcerea românilor din diaspora
- 10:49 - INS: Numărul salariaților din Capitală, în ușoară scădere în noiembrie 2025
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










