ANAF va trimite până la 15 noiembrie deciziile de impunere pentru ultimii 5 ani, care centralizează în cazul fiecărei persoane restanțele către stat pentru acest interval.

Termenul limită pentru plată va fi luna martie, la fel ca în cazul celor care au depus Declarația Unică, dar dacă persoanele cu datorii vor plăti până la finele lunii decembrie, vor primi o reducere al cărei nivel nu a fost stabilit încă, dar va fi de cel puțin 10% din valoarea datoriilor, a anunțat, luni, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Printr-o astfel de decizie de impunere, Fiscul înștiințează persoane că au datorii față de stat care trebuie achitate într-un anumit termen sau că au de primit bani înapoi. O decizie de impunere care să aducă la zi persoanele fizice în privința unor eventuale datorii către stat ar clarifica situația, dar ar putea reprezenta și o povară financiară destul de mare pentru cei cărora Fiscul le va găsi sume mai mari de plată. ANAF este în urmă cu transmiterea deciziilor de impunere pe ultimii ani. Fiscul a emis anul trecut deciziile pentru CASS abia pentru 2012 și avea în plan ca anul acesta să înceapă procedurile pentru 2013 și eventual să continue cu anul 2014.

„Octombrie este termenul până la care colegii mei vor centraliza toate aceste informații și vom pune ca termen legal, ca să fie coerență în piață, martie 2019 termen de plată, la fel ca și la cei care sunt anul acesta cu veniturile estimate. Dacă respectivii contribuabili plătesc până la finalul lui decembrie, atunci vom propune un discount substanțial, de minim 10%. Statul nu a avut rol activ, nu a informat contribuabilul când trebuia. Acum, dacă tot venim cu o astfel de centralizare, ca să fie un moment T zero, trebuie și un stimul consistent pentru ca oamenii să plătească”, a declarat ministrul, citat de Profit.ro.

Ministrul a anunțat această măsură încă din luna martie, însă există și în prezent îndoieli privind capacitatea de a centraliza datele din ultimii 5 ani. Întrebat dacă decizia aceasta va include situația pentru acest interval, ministrul a confirmat. „(Decizia, n.r.) va fi pe ultimii cinci ani.

Ca să fie un moment T zero, în care să curățăm, iar oamenii să știe foarte bine ce au de plată. În octombrie se finalizează centralizarea, iar până la 15 noiembrie, dacă nu ma înșel, oamenii trebuie să fie informați. Să știe exact ce au de plătit și ce discount vor primi dacă plătesc până la final de decembrie și nu până la termenul limită din martie 2019”, a spus ministrul.

În cazul în care ANAF va emite anul acesta o ultimă decizie de impunere care să centralizeze toate restanțele, aceasta ar trebui să acopere 5 ani, respectiv 2013, 2014, 2015, 2016 și 2017.

Articolul precedentTeodorovici promite cadru legislativ pentru FSDI, până la finele anului
Articolul următor„Bombă cu ceas”. Creșterea pensiilor aruncă în aer inflația și deficitul comercial

Comments are closed.