„Bombă cu ceas”. Creșterea pensiilor aruncă în aer inflația și deficitul comercial

Creşterea pensiilor cu 61% în anul 2020 subminează stabilitatea economiei, consideră oficialii organizației întreprinderilor mici și mijlocii.

Creşterea pensiilor cu 61% în anul 2020 este „un cadou electoral care va genera dereglări în economie, fiind ca o bombă cu ceas”, a declarat Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România – CNIPMMR, citat de Mediafax.

„În anul 2020, pentru că urmează alegeri şi pentru că se vor voturile celor 4 milioane şi ceva de pensionari, li se face un cadou electoral imens necorelat cu realităţile economice – de producţie, de productivitate, de import, monetare şi se dă peste cap toată economia naţională”, a mai spus Nicolescu.

El crede că „dacă această lege se aplică, în anul 2020 o să avem un puseu inflaţionist de minim 15%, vom avea o creştere a deficitului balanţei de plăţi în jur de 5 miliarde de euro, or să se deterioreze criteriile de convergenţă şi nu o să putem să mai intrăm în zona euro – încă nu ştiu câţi ani după ce se vor reface şi dacă se vor putea reface – şi nu vor fi respectate corelaţiile macroeconomice”, a spus liderul patronal.

Ovidiu Nicolaescu a mai precizat că „legea subminează stabilitatea economiei româneşti”, deoarece „creşterea de 61% într-un an (la 1.777 de lei), raportat la valoarea cuantumului punctului de pensie de la 1 iulie 2018 (1.100 de lei) nu este sustenabilă”

„Această creştere masivă într-un an va determina patru deteriorări fantastice ale economiei româneşti, va determina un puseu inflaţionist, când creşte ceva cu 60 şi ceva la sută într-un an, atunci avem de-a face cu o inflaţie majoră. După aprecierile mele, vom avea o inflaţie de cel puţin 15%, deci este ceva ce în România nu am avut-o de peste 10 ani”, a declarat Ovidiu Nicolescu.

Potrivit reprezentantului CNIPMMR, un alt efect este acela că se va amplifica deficitul balanţei comerciale, deoarece pe piaţă vor intra zeci de miliarde într-un consum pentru care România nu are producţie.

„România este cel mai mare importator de produse agricole din toată Uniunea Europeană. În acel an, vom avea un deficit de comerţ extrerior dublu, vom avea cel putin 4-5 miliarde în plus faţă de anii anteriori, iar din cauza acestor elemente se va deteriora stabilitatea economică, fapt ce va îndepărta România de la zona euro”, menţionează sursa citată.

Articolul precedentSe strânge lațul. ANAF va trimite contribuabililor deciziile de impunere pe ultimii cinci ani
Articolul următorConsiliul pentru IMM vrea o analiză pe impactul real al voucherelor de vacanță în economie

Comments are closed.