Guvernul a deblocat posturile în sectorul bugetar din acest an.
Aproximativ 90.000 de români s-ar putea angaja într-o instituție de stat, pe posturile vacante care sunt deja bugetate.
Instituțiile care își doresc să aducă noi oameni în sistem au scos deja la concurs sute de posturi rămase libere, cele mai multe în educație, sănătate și în instituții de forță.
Guvernul a analizat datele privind numărul angajaților din administrația publică centrală, din cele aproximativ 815.000 de posturi, 90.000 fiind vacante.
Cele mai multe posturi vacante în sectorul bugetar sunt la Ministerul Educației, unde este nevoie de aproape 22.000 de noi angajați.
Un alt minister care va face angajări este Ministerul Afacerilor Interne (MAI), cu peste 15.000 de posturi libere.
Tot de aproximativ 15.000 de noi angajați este nevoie și în cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN).
Ministerul Sănătății are nevoie de aproximativ 12.800 de oameni. Ministerul Sănătății reprezintă unul dintre cele mai atractive ministere când vine vorba de locuri de muncă, ținând cont de sporurile importante care se adaugă la salariu. Acestea vor putea fi acordate până în 2024, când legea salarizării se schimbă iar sporurile vor fi plafonate la 20%.
Peste 3.800 de posturi sunt disponibile în acest an la Ministerul Justiției, iar alte 3.100 la Ministerul Finanțelor.
Instituțiile de stat, atractive pentru cei care își doresc un nou loc de muncă
Sectorul bugetar reprezintă o opțiune extrem de atractivă pentru cei care își doresc un nou loc de muncă. Și asta deoarece, de la 1 ianuarie, salariile au crescut cu până la 10%.
Pentru cei care se ocupă de proiecte europene se acordă un spor de 50%, indiferent de numărul de proiecte pe care îl au.
Totodată, Guvernul a decis să păstreze în plată și voucherele de vacanță pentru toți bugetarii, de 1.450 de lei.
Cheltuielile cu salariile bugetarilor în 2022 au ajuns la 7,7% din PIB
Statul face însă cheltuieli importante cu plata salariilor. Potrivit ultimelor date publicate, în 2022, cheltuielile cu salariile bugetarilor au ajuns la 7,7% din PIB.
În acest moment, statul are 1.255.323 de bugetari.