Se întețește lupta pe piața mașinilor electrice ieftine, din zona de preț de 20.000 de euro, acolo unde modelul Dacia Spring nu are rivali decât în „confrații” fabricați în China.
Constructorul asiatic publică primele imagini teaser cu viitorul model. Cu această ocazie aflăm și cum se va numi: Inster. Pe piața locală din Coreea de Sud, acesta va fi comercializat sub denumirea de Casper Electric.
Și nu este o coincidență, având în vedere că este o evoluție a modelului Casper, prezentat în 2021. Cel puțin asta au transmis reprezentanții companiei.
Noua Hyundai Inster propune un profil inspirat de SUV-urile compacte, lumini de zi LED și bine cunoscutele stopuri pixel pe care le-am văzut, spre exemplu, la Ioniq 5.
Asiaticii nu au oferit detalii despre sistemul de propulsie, dar au precizat că viitorul Inster va avea o autonomie de până la 355 de kilometri, în ciclul WLTP.
Așa cum spuneam, viitoarea Hyundai Inster va debuta cu ocazia Salonului de Mobilitate de la Busan.