România a înregistrat în septembrie, la producția din construcții, o creștere de 0,8% față de august, în timp ce UE a avut un avans de 1,7%.
În septembrie 2018 comparativ cu septembrie 2017, producția industrială din România a coborât cu 1%, plasându-ne pe locul 3 în topul scăderilor, în timp ce la nivelul Uniunii Europene a fost constatată o creștere de 4,2%.
În septembrie 2018, comparativ cu august 2018, producția ajustată sezonier în sectorul construcțiilor a crescut cu 2,0% în zona euro (EA19) și cu 1,7% în UE, potrivit primelor estimări ale Eurostat.
În luna august 2018, producția în construcții a scăzut cu 0,6% în zona euro și cu 0,5% în UE.
În septembrie 2018, comparativ cu septembrie 2017, producția în construcții a crescut cu 4,6% în zona euro și cu 4,2% în UE.
Septembrie față de august
În zona euro, în septembrie 2018 comparativ cu august 2018, construcțiile de clădiri au crescut cu 2,2%, iar construcțiile civile au urcat cu 1,8%.
În UE, construcțiile civile au crescut cu 3,1%, iar construcțiile de clădiri au crescut cu 1,4%.
Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrate în Franța (+ 3,7%), Germania (+ 2,2%) și Marea Britanie (+ 1,8%). Cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Bulgaria (-2,1%), Slovenia (-1,2%) și Suedia (-0,5%).
În România, în septembrie față de august, a fost înregistrată o creștere de 0,8%, mai mică de jumătate din creșterea la nivelul Uniunii Europene.
Septembrie 2018 față de septembrie 2017
În zona euro în septembrie 2018, comparativ cu septembrie 2017, construcțiile civile au crescut cu 4,8%, iar construcțiile cu 4,3%.
În UE, ingineria civilă a crescut cu 7,7%, iar construcțiile de clădiri au crescut cu 2,9%.
Dintre statele membre pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale producției în construcții au fost înregistrate în Ungaria (+ 25,8%), Slovenia (+ 25,7%) și Polonia (+ 20,2%). Scăderi au fost înregistrate în Bulgaria (-4,0%), Suedia (-1,5%) și România (-1,0%).
În luna august
România a avut cea mai mare scădere a producției în construcții (-10,3%), în august 2018, comparativ cu aceeași lună a anului trecut.
În august 2018 față de luna anterioară, România a înregistrat o creștere de 1,4%, după ce în iulie față de iunie avusese un declin puternic, cel mai mare din UE, de 9,1%.
Comments are closed.