Săptămână încărcată la BNR. Vezi ce decizii importante sunt așteptate

Chiar dacă a început perioada vacanțelor de vară, acest aspect nu se va resimți și în activitatea de la BNR, în această săptămână fiind programate două evenimente extrem de importante.

Astăzi, 3 iulie, Banca Națională a României va găzdui o cină de gală, ocazie cu care va avea loc discursul economistului șef al BCE, Peter Praet, conform Reuters, care nu a furnizat detalii suplimentare.

La doar o zi distanță va avea loc ședința Consiliului de Administrație al BNR, unde se va stabili dacă nivelul actual al dobânzii de politică monetară pentru leu va fi ridicat sau nu.

Banca Națională a României ar putea crește din nou rata dobânzii la reuniunea sa de politică monetară din 4 iulie, pentru a veni în întâmpinarea pieței în privința unor rate mai mari ale dobânzii sau ar putea lăsa-o neschimbată în vederea evaluării impactul posibil al unei astfel de mișcări, a declarat, luni, o serie de analiști, conform Seenews.

„Deși inflația anuală este susceptibilă să atingă un maxim în iunie la aproximativ 5,6% și să urmeze o scădere descendentă în ultimul trimestru al anului, este puțin probabil să se întoarcă în intervalul vizat de 1,5-3,5% până la sfârșitul anului 2018”, au declarat analiștii UniCredit Bank într-o notă săptămânală despre economia României.

În același timp, piața solicită un nivel mai mare al ratelor dobânzilor, a remarcat UniCredit, adăugând că situația este agravată de mediul actual de risc care a afectat Europa Centrală și de Est .

„Prin urmare, ne așteptăm ca banca centrală să opteze în favoarea creșterii pentru a reduce presiunea asupra leului și asupra ratelor dobânzilor din piață”, se mai arată în acea notă.

Dinamica anuală a prețurilor de consum din România a accelerat la 5,4% în luna mai, de la 5,2% în aprilie, un maxim al ultimilor cinci ani. Pe 9 mai, BNR și-a majorat prognoza anuală a inflației pentru acest an la 3,6%, de la 3,5%, în afara intervalului țintă de 1,5-3,5%.

Pe de altă parte, analiștii ING au declarat că BNR va menține neschimbată rata dobânzii, indicând necesitatea de a evalua mai bine perspectiva după o creștere cu mai mult de 200 de puncte de bază în mai puțin de un an.

„Cu toate acestea, cu ratele de pe piața monetară mult mai mari decât rata cheie și cu leul românesc sub presiune, considerăm că sunt aproximativ 30% șanse pentru o creștere cu 0,25%”, au declarat analiștii ING Bank într-o analiză zilnică de piață.

În prezent, rata dobânzii de politică monetară se situează la 2,5%, după ridicarea cu 0,25% operată la ultima ședință de politică monetară, din 7 mai, cea de-a treia majorare a ratei dobânzii din acest an.

Articolul precedentPetrochimia, salvată de Romgaz?
Articolul următorMeciul SUA-UE ”taxe contra taxe” a ajuns la scorul de 300 la 300

Comments are closed.