Salariul mediu lunar net a crescut anul trecut cu 14,3% (+292 lei), la 2338 lei, comparativ cu anul precedent. Câștigul salarial mediu lunar mediu pe total economie în 2017 a fost cu 14,7% mai mare față de 2016, sau cu 414 lei în termeni nominali, a anunțat miercuri Institutul Național de Statistică.

 

În 2017, pentru a asigura aceste salarii, cheltuielile angajatorilor au fost în medie de 4008 lei/salariat.

Numărul salariaților din economia națională a cunoscut o creștere semnificativă în 2017. Astfel, în medie, în 2017 numărul de salariați a fost de 4,95 milioane persoane, în creștere cu 185,5 mii persoane comparativ cu anul precedent.

La data de 31 decembrie 2017 erau 5,362 milioane angajați, cu 138,6 mii mai mulți decât la sfârșitul anului 2016.

IT-iștii au salarii de 2 ori mai  mari decât media

Cel mai bine plătiți au fost angajații din domeniul IT&C, care au câtigat de 2 ori mai mult decât media națională, urmați de cei din intermedieri financiare și asigurări (+84,3%), administrație publică (+64,3%), industria extractivă (+56,8%), producţia furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+47,0%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+33,9%), sănătate şi asistenţă socială (+14,3%), respectiv în învăţământ (+2,1%).

La polul opus, cele mai mici salarii medii lunare s-au înregistrat în industria ospitalității (-39,1%), alte activități de servicii (-33,5%), construcții (-27,5%) și agricultură (-20,5%).

În anul 2017, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost de 182,3% faţă de anul 1990, mai mare cu 20,6 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 52 puncte procentuale faţă de anul 2008.

Harghita are salariații cel mai prost plătiți

Cele mai mici salarii nete s-au regăsit în județul Harghita (1.796 lei, cu 23,2% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (1.800 lei, cu 23,0% mai puţin decât media pe economie), respectiv Bistriţa-Năsăud (1.815 lei, cu 22,4% mai puţin decât media pe economie). La polul opus s-a situat câştigul salarial mediu lunar net realizat în Municipiul Bucureşti (3.272 lei), cu 39,9% peste media pe economie.

Costul mediu lunar al forţei de muncă a fost în anul 2017 de 4008 lei/salariat, în creştere cu 14,7% faţă de anul precedent.

Cheltuielile angajatorilor pentru plata salariilor a crescut în medie în 2017 cu 14,7%. Pe domenii de activitate, cele mai mari majorări s-au înregistrat în IT&C (+89,5%), industria extractivă și intermedieri financiare (+86%), producția și furnizarea de utilități (+49,5%), administrație publică (+35,1%).

Cele mai importante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile de hoteluri şi restaurante (-40,1%), alte activităţi de servicii (-33,9%), construcţii (-27,4%), agricultură, respectiv activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-20,4% fiecare).

În anul 2017, numărul mediu al salariaţilor a fost de 4945,9 mii persoane, în creştere faţă de anul precedent cu 186,5 mii persoane.

Bărbaţii predomină în rândul salariaţilor (2599,3 mii persoane, respectiv 52,6% din totalul numărului mediu de salariaţi).

Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice arată că majoritatea se regăseau în sectorul terţiar (servicii), ponderea acestora reprezentând 61,7% în anul 2017. În sectorul secundar (industrie şi construcţii) lucrau 35,8% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,5%.

Articolul precedentNeclaritățile noii legi a drepturilor de autor atrag huiduielile utilizatorilor
Articolul următorGradul de ocupare al populației a depășit ținta de 70%, dar numai un sfert dintre tineri sunt activi în piața muncii

Comments are closed.