Sorinel Boza, managerul Complexului Energetic Oltenia, a încasat un salariu de invidiat, având în vedere pierderile uriașe ale companiei de stat.
Potrivit declarației de avere pe care a depus-o de curând, Boza a realizat anul trecut un venit de 335.048 de lei, ceea ce înseamnă că a încasat lunar un salariu de 28.000 de lei.
În schimb, compania energetică din Oltenia nu o duce prea bine, înregistrând pierderi de un miliard de lei în 2018, scrie Realitatea de Gorj.
Tot Sorinel Boza a achiziţionat în acest an un apartament în Constanţa în suprafaţă de 78 metri pătraţi prin credit în valoare de 320.000 de lei, dar și un autoturism Audi. Acesta mai are o casă în Medgidia de 288 metri pătraţi, precum şi un apartament în aceeaşi localitate.
Complexul Energetic Oltenia, care are peste 14.000 de angajați, trece prin serioase dificultăți financiare, ca urmare a prețului ridicat al certificatelor de carbon.