S-a deschis o încă o Cutie a Pandorei: Companiile de stat vor putea da dividende anticipat

Camera Deputaților a aprobat un proiect de lege care prevede posibilitatea distribuirii dividendelor către acționari în fiecare trimestru, nu doar o dată pe an ca până acum. Legea va permite Guvernului să extragă în avans profitul companiilor sale.

Pentru piața de capital aceasta este o veste bună. Dar în România statul este de multe ori factorul perturbator în piața lăsând loc unor manipulări grosolane (ca sa nu le spunem ilegale) ale prețurilor. Au fost numeroase ocazii în care informațiile pe ”surse” au generat variații mari de preț. În asemenea situații unii, de regulă cei ”neinițiați” sunt cei care contabilizează pierderi mari, alții puțini profitând de ”informațiile” deținute.

Cel mai recent exemplu este modul în care este gestionată eliminarea obligativității contribuțiilor la Fondurile de pensii din Pilonul II.

Secretarul general al Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Liviu Rogojinaru, ne-a declarat: „Nu este rău deloc. Este o prevedere foarte bună, cerută de multă vreme de mediul de afaceri. Motivul este simplu: daca sunt un om cinstit, știu foarte clar că trimestrul acesta am realizat un beneficiu frumos și trebuie să-mi iau banii ca sa pot merge mai departe”. În privința avantajelor, acesta a completat: „Nu trebuie să stau peste un an ca să-mi iau banii care mi se cuvin. Aspectul este valabil atât pentru micii antreprenori, cât și pentru stat”.

Părerile sunt, însă, ceva mai nuanțate în privința rolului statului în adoptarea acestei legi. Deputatul USR Adrian Prisnel spune că „Este bine că o lege care mișcă mai repede banii în economie este adoptată de Parlament în viteză, este rău însă că legea a primit susținerea necesară doar pentru că statul avea nevoie de bani, urgent, ca să-și acopere deficitul bugetar. Asta arată că statul este în continuare orb la nevoile acționarilor și antreprenorilor și își aduce aminte că economia trăiește din business doar în situații de criză și poate nici atunci.”

Legea prevede că distribuirea profitului va fi înregistrată în contabilitate pe destinații, după aprobarea situațiilor financiare anuale. Sumele aferente repartizărilor interimare de dividende se înregistrează în contabilitate și se reflectă în situațiile financiare interimare drept creanțe față de acționari, respectiv asociați.

În plus, distribuirea trimestrială a profitului către acționari sau asociați se poate efectua opțional, în cursul exercițiului financiar, în limita profitului contabil net realizat trimestrial, plus eventualele profituri reportate și sume retrase din rezerve disponibile în acest scop, din care se scad orice pierderi reportate și sume depuse în rezerve în conformitate cu cerințele legale sau statutare, respectiv pe baza situațiilor financiare interimare aprobate de adunarea generală a acționarilor sau a asociaților, după caz.

Legea a introdus și un element de siguranță: „Situațiile financiare interimare sunt supuse auditului, în situația în care persoanele care le întocmesc au obligația de auditare statutară a situațiilor financiare anuale sau optează pentru auditarea acestora, potrivit legii. Situațiile financiare interimare sunt supuse verificării de către cenzori în cazul în care situațiile financiare anuale fac obiectul verificării de către cenzori, potrivit legii”, pentru entitățile economice cărora le este necesar auditul, astfel încât să se reducă riscul raportării de profituri false.

Avantajele pentru acționari țin de faptul că, astfel, vor putea avea acces la sumele de bani respective mai devreme. Trebuie reiterat aspectul că, fiind vorba despre creanțe ale companiei față de acționari, odată cu efectuarea situațiilor financiare la final de an, ar putea apărea situații în care să fie necesară o regularizare.

Legea a fost aprobată astăzi în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizionala, urmând să ajungă la Președinte pentru promulgare.

 

Articolul precedentCresc investițiile directe dar scade numărul firmelor străine nou înființate
Articolul următorRomânia, pe locul 2 în UE la creșterea producției industriale

Comments are closed.