Producătorul român de baterii Rombat S.A. a fost amendat de Comisia Europeană cu 20,2 milioane de euro pentru încălcarea legislației europene în domeniul concurenței. Grupul sud‑african care deține fabrica de baterii a precizat că sancțiunea poate avea implicații financiare serioase asupra operațiunilor comerciale ale Rombat.

Decizia vine în urma unei investigații ample privind modul în care mai mulți producători europeni ar fi coordonat un element de preț al bateriilor auto.

 Grupului sud-african Metair, care deține Romnbat, a avertizat că sancțiunea va avea „implicații financiare serioase” asupra operațiunilor Rombat. Grupul respinge concluziile Comisiei, susținând că nu a exercitat o influență decisivă asupra companiei românești în perioada vizată de anchetă.

Din totalul amenzii, Metair și filiala sa olandeză sunt considerate răspunzătoare în mod solidar pentru 11,6 milioane de euro, în baza prezumției legale din dreptul UE privind responsabilitatea societății‑mamă. Plata sancțiunii a fost eșalonată pe 51 de luni, prima tranșă fiind scadentă în trei luni.

Conducerile Metair și Rombat analizează acum decizia și iau în calcul toate opțiunile legale, inclusiv contestarea sancțiunii și evaluarea impactului asupra planului de restructurare a datoriilor grupului sud‑african.

Rombat transmite că își continuă activitatea conform strategiei stabilite cu acționarul majoritar și subliniază rolul său economic în județul Bistrița‑Năsăud, unde este unul dintre cei mai mari angajatori și un contributor important la bugetul de stat.

Articolul precedentGeorge Simion, atac dur în Parlament: „Dați-vă demisia, domnule Bolojan!”
Articolul următorMesaj de forță al Opoziției: Moțiunea AUR împotriva ministrului Mediului a trecut! Bolojan trebuie să o demită pe Buzoianu