Situație tot mai dificilă pentru românii cu rate la bănci. Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei, a ajuns astăzi, la 6,99%. De la începutul acestei luni, peste 3.000 de români au cerut băncilor recalcularea creditelor de pe ROBOR pe un indice IRRC, potrivit datelor obținute, în exclusivitate, de Realitatea Plus. 

Odată cu scumpirea energiei și declanșarea războiului din Ucraina, ratele românilor au explodat, ca urmare a creșterii accelerate a ROBOR.

Dacă la începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, miercuri acesta a ajuns la 6,99%. În aceste condiții, o parte dintre românii care au credite au cerut schimbarea metodologiei de calcul, de la ROBOR la IRCC

Astfel, potrivit datelor prezentate în exclusivitate de Realitatea Plus, numai în ultima lună 2.934 de români cu credite au solicitat trecerea de la ROBOR la IRCC, în condițiile în care acest indice este, pe moment, mai favorabil.

Potrivit sursei citate, o astfel de modificare poate aduce, la un credit imobiliar în valoare de 250.000 de lei, cu o scadență la 30 de ani, o reduce a ratei lunare cu până la 500 de lei.

De la începutul anului. aproape 31.000 de clienți ai băncilor au solicitat modificarea indicelui de calcul.

ATENȚIE, TRECEREA DE LA ROBOR LA IRCC NU ÎNSEMNĂ EVITAREA MAJORĂRII RATELOR

Cei care doresc să treacă de la rate calculate în funcție de ROBOR la cele calculate în IRCC trebuie să țină cont de o serie de elemente.

1. Între creşterea ROBOR şi cea a IRCC este o fereastră de 6 luni, ceea ce înseamnă că și ratele calculate in funcție de acest indice (la credite obținute după luna mai 2019) vor urma să crească.

2. Trecerea de la un indice la altul se poate face O SINGURĂ DATĂ, nefiind posibilă o revenire la condiții anterioare.

3. Deși sunt obligate să răspundă le răspundă clienților, băncile NU SUNT OBLIGATE să accepte preschimbarea. Dacă banca refuză, clientul are și posibilitatea de a se adresa Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor Financiare (SAL-Fin), pentru mediere.

Articolul precedentAngajaţii Alro trimişi în şomaj tehnic, ajutaţi financiar
Articolul următorTRAFICUL din Capitală – Nicușor Dan: „Trebuie să-l convingem pe bucureștean că e mai bine să folosești transportul public”