Angajaţii Alro Slatina, care au fost trimişi în şomaj tehnic, primesc un ajutor financiar de la unul dintre sindicatele din companie.
Potrivit preşedintelui Sindicatului „Aluministul”, Constantin Popescu, ajutorul este în valoare de 150 lei pe lună, pentru fiecare dintre angajaţii afectaţi de măsurile de restructurare ale companiei.
„Am luat hotărârea în Consiliul Sindical să acordăm un ajutor în valoare de 150 lei pe lună celor care sunt în şomaj tehnic Atât putem să le dăm, pentru că mai mult nu ne permite legea şi nici noi nu avem resurse”, a declarat Popescu.
Sute de angajaţi ai Alro Slatina au fost trimişi în şomaj tehnic, situaţie în care încasează doar 75% din salariul de bază, veniturile lor scăzând foarte mult.
ALRO a trecut la astfel de măsuri cu aproximativ o lună în urmă după ce, din cauza imposibilităţii de a mai cumpăra curentul electric necesar, a luat decizia de a închide trei hale (din cele cinci) de electroliză.
Sute de angajaţi sunt în pericol, nefiind sigur dacă la expirarea perioadei de şomaj tehnic va exista posibilitatea să fie rechemaţi la lucru.
Sursa: Realitatea de Olt
Watch online #tagporn tenss xxx virgenes porno hot mobile porn videos Jolie emo girl francaise bien demontee pour son casting porno.
100% 87 27.
Emp Flix evde takma yarrağı amına sokan teen güzel orospu içeri giren adamın ilk başta
canlı sikiş siteleri, En iyi teen pornolar, guzel teen pornolar.