Angajații din România ar putea beneficia, în premieră, de un concediu plătit dedicat epuizării profesionale, fără a fi nevoie de certificat medical. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege depus în Parlament la finalul anului 2025, care urmărește recunoașterea și gestionarea riscului de epuizare profesională.

Proiectul face distincție clară între burnout și afecțiunile medicale, definind fenomenul ca pe o consecință directă a stresului profesional cronic, conform caracterizării Organizației Mondiale a Sănătății.

„Epuizarea profesională se referă exclusiv la fenomene apărute în context ocupațional (…) fără a constitui o afecțiune medicală.”

„În lipsa unui cadru legal care să reglementeze explicit fenomenul, măsurile de prevenire depind exclusiv de inițiative voluntare ale angajatorilor”, se arată în document.

Una dintre cele mai importante noutăți este posibilitatea acordării unui concediu plătit pentru epuizare profesională, fără justificare medicală. Acesta ar putea fi introdus prin regulament intern sau contract colectiv de muncă, scopul fiind prevenția și reducerea riscului de concedii medicale pe termen lung.

Proiectul prevede și obligații sporite pentru companii. Angajatorii ar trebui să includă riscurile de burnout în evaluarea internă de sănătate și securitate în muncă, iar firmele cu peste 50 de salariați ar fi nevoite să efectueze evaluări psihosociale anuale, să elaboreze planuri de prevenire și să creeze mecanisme confidențiale prin care angajații pot semnala suprasolicitarea fără teama de sancțiuni.

„Angajatorii pot institui un număr anual de zile lucrătoare de concediu plătit pentru refacere profesională, ce pot fi acordate la cerere, fără justificări medicale”, mai prevede documentul.

De asemenea, salariații ar avea dreptul să ceară discuții formale privind volumul de muncă sau reorganizarea sarcinilor, precum și acces la servicii de sprijin psiho-emoțional, inclusiv consiliere psihologică, costurile putând fi suportate de angajator.

Dacă proiectul va fi adoptat, Ministerul Muncii va avea la dispoziție 180 de zile pentru a elabora un ghid național privind prevenirea burnout-ului, iar companiile vor avea 12 luni pentru a se conforma noilor cerințe.

Inițiativa legislativă aparține senatorului USR Irineu Darău, actual ministru al Economiei, și este susținută în Senat de Cynthia Păun, vicepreședinta Comisiei pentru muncă.

Articolul precedentVal de revoltă după ce Bolojan a majorat chiar și de trei ori impozitele. Ce mesaje îi transmit românii lui „Ilie Sărăcie” – VIDEO
Articolul următorOpoziția suveranistă cere suspendarea lui Nicușor Dan. Documentul exploziv, prezentat în exclusivitate la Televiziunea Poporului