Germania, Marea Britanie, Polonia, Olanda și Spania domină un top al Uniunii Europene în care România se clasează abia pe locul 9.
Anul trecut, în UE au fost produși peste 41 miliarde litri de bere care conține alcool, cu 2,5 miliarde de litri mai mult decât în 2016, informează un comunicat al Eurostat.
Producția UE este echivalentă cu aproape 81 de litri pe cap de locuitor.
În plus, UE a produs aproape 900 milioane de litri (2% din total) de bere care conțineau mai puțin de 0,5% alcool sau fără alcool.
România s-a situat pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE anul trecut, când a produs 1,760 miliarde litri, în uşoară scădere faţă de 2016, când a produs 1,763 miliarde litri.
Două treimi din berea cu alcool produsă în UE proveneau din șase state membre. Germania a fost producătorul de top în 2017, cu o producție de 8,1 miliarde de litri (sau 20% din producția totală a UE). Cu alte cuvinte, aproximativ una din cinci beri care conțin alcool produs în UE provenea din Germania.
Pe locurile următoare se situează Marea Britanie (5,6 miliarde de litri produsi sau 14%), Polonia (4,0 miliarde de litri sau 10%), Olanda (3,9 miliarde litri sau 9%), Spania (3,6 miliarde de litri sau 9%) și Belgia (2,4 miliarde de litri sau 6%).
În comparație cu anul 2016, Olanda (+48%) a înregistrat cea mai mare creștere a producției de alcool cu conținut de bere, urmată de Marea Britanie (+14%) și Portugalia (+11%).
Grecia a înregistrat cea mai accentuate scădere a producției ( -9%), urmată de Slovacia (-5%), Bulgaria și Lituania (ambele – 4%).
SUA au fost principala destinaţie pentru exporturile de bere ale statelor UE către ţările din afara blocului comunitar (1,1 miliarde litri de bere conţinând alcool fiind exportaţi în 2017, sau 31% din exporturile totale extracomunitare de bere), urmate de China (520 milioane litri), Canada (210 milioane litri ), Coreea de Sud (175 milioane litri), Rusia (138 milioane litri), Elveţia (111 milioane litri), Australia (100 milioane litri) şi Taiwan (95 milioane litri).
Când vine vorba de importurile de bere în UE, preferată este berea din Mexic cu 211 milioane litri sau 52% din toate importurile de bere din afara UE înregistrate în 2017, urmată de berea din Serbia (48 milioane litri), SUA (39 milioane litri), Belarus (23 milioane litri), China (16 milioane litri), Ucraina (11 milioane litri), Rusia (zece milioane litri) şi Thailanda (nouă milioane litri).
Comments are closed.