România ai poate avea doi ani de creștere succesivă, dar se poate confrunta și cu o serie de riscuri, arată o analiză a OTP Bank.
În scenariul de bază al OTP Bank România, creșterea economică va accelera din nou, până la finalul anului, bazată pe o reaprindere a consumului. Și pentru anul 2019 estimarea este pentru o creștere robustă, iar activitatea ar urma să se tempereze din anul 2020, când se pot materializa riscuri ce ar duce economia națională în recesiune.
România arată acum ca un campion din punctul de vedere al creșterii economice în Europa, dar se apropie de etapa de final a ciclului pozitiv multianual de business, spun reprezentanți ai grupului financiar OTP. „O decelerare trebuie să vină”, avertizează Csaba Bálint, analist macroeconomic la OTP Bank România. Prognoza este pentru o creștere economică de 4% până la finalul anului după o etapă de frânare la început de an. “Primul trimestru a fost foarte slab”, afirmă Bálint. În opinia sa, creșterile spectaculoase ale anului 2017 s-au încheiat, dar ritmul ar putea accelera totuși în a 2-a parte a anului.
În ansamblu, însă, România, alături de economiile din Europa Centrală și de Est, se apropie de finalul etapei creșterii susținute și se îndreaptă spre faza de încetinire în care deja sunt SUA și China.
„Cel mai probabil, România a trecut de vârf”, spune Bálint. Încă ne aflăm într-un teritoriu “însorit”, dar apar semnele de întrebare începând cu anul 2019. „Au apărut riscuri noi. Suntem aproape de finalul ciclului.” Un model al băncii arată că din nou urmează o etapă în care români să câștige mai mult în termeni reali în trimestrele următoare. „Ne așteptăm că evoluția veniturilor va sprijini consumul”, adaugă analistul de la OTP Bank.
La fel, producția industrială și serviciile, care au decelerat la începutul anului, ar urma să reintre într-o fază de creștere într-un ritm mai susținut. Inflația ar urma să se situeze la 3,6% la finalul anului, iar apoi să se stabilizeze în jurul reperului de 3%. „Presiunile rămân mari constant”, avertizează, însă, Bálint. Anul 2019 ar urma să fie tot unul al creșterii robuste, iar apoi să survină o decelerare. Încă ar fi spațiu pentru un avans al Produsului Intern Brut în anul 2020. Riscuri majore vin din piețele internationale induse atât de efectele înăspririi regimului dobânzilor în SUA, dar și de perspectivele de escaladare a politicilor protecționiste ce pot arunca în recesiune China. Prognoza oficială de la OTP Bank este pentru respectarea unui deficit bugetar de 3%. Nu va fi, însă, ușor. „Vedem riscuri semnificative”, avertizează Bálint. Un avantaj încă este faptul că datoria publică este mică în raport cu PIB, dacă avem în vedere parametrii aceluiași indicator pentru alte țări europene.
Deficitul de cont curent se află într-o zonă mult ameliorată față de anul 2008, dar s-a adâncit comparativ cu 2015. Este canalul de transmisie prin care putem importa o eventuală criză precipitată de politicile tarifare. „Riscurile, incertitudinile cresc și de aceea este bine să fim mai precauți și mai prudenți”, spune Bálint de la OTP Bank România.“
Comments are closed.