Compania Roche România, amendată miercuri de Consiliul Concurenței cu 12,8 milioane de euro pentru abuz de poziție dominantă, anunță într-un punct de vedere că va contesta decizia și ”își rezervă dreptul de a depune plângere penală împotriva tuturor celor ce se fac vinovați de emiterea acestor decizii ce au un vădit caracter părtinitor și lipsit de profesionalism”.

Roche susține că decizia Consiliului Concurenței ”limitează masiv accesul pacientilor la tratamentele de care au nevoie” și acuză instituția că nu ar fi luat în considerare dovezi ce susțin nevinovăția companiei.

Consiliul Concurenţei a sancţionat compania farmaceutică Roche România SRL cu amenzi în valoare totală de 59.967.944 lei (12.857.897 euro) pentru abuz de poziţie dominantă pe piața unor produse oncologice din România, potrivit unui comunicat de presă. Sancțiunile au fost aplicate în urma a două investigaţii declanșate în anul 2017.

În cadrul primei investigaţii, autoritatea de concurenţă a constatat că, în perioada 2017 – 2019, producătorul Roche adoptat o strategie comercială menită să elimine concurența la licitații și să întârzie intrarea pe piață a unor medicamente similare.

Articolul precedentIndustria României, contracție puternică în 2019. Comenzile pentru export, la minim istoric – 32 de puncte
Articolul următorFlorin Cîțu: Popririle vor fi ridicate automat