Florin Cîțu

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat miercuri, la B1 TV, că Executivul va adopta o decizie prin care propirile vor fi ridicate automat, după retragerea banilor, în cazul cetățenilor care au conturile blocate de ANAF. Astfel, contribuabilii nu vor mai fi nevoiți să meargă la bancă pentru a solicita să li se deblocheze conturile. 

”Avem o ordonanță de urgență  în care modificăm Codul de procedură fiscală pentru a permite ca sistemul de popriri – acea nebunie în care erau conturile poprite și apoi trebuia să te duci la fiecare bancă – să dispară. (…) Modificarea va fi adoptată în ședința de mâine(joi -n.r.) sau în ședința de luni. Apoi totul va fi mult mai simplu. Pentru cazurile în care va trebui să facem popriri, vom face, dar totul va fi mult mai simplu”, a declarat Florin Cîțu.

Articolul precedentRoche amenință Consiliul Concurenței cu plângeri penale după amenda de 12,8 milioane
Articolul următorDaniel Dăianu: Nu aș fi renunțat la unele taxe. Nu există resurse pentru majorările anunțate