Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care se calculează dobânzile variabile pentru majoritatea creditelor în lei a crescut joi la 2,95%, cel mai mare nivel din 3 octombrie 2014, a anunțat Banca Națională a României.

Miercuri, indicele a stagnat la 2,93%.

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

Totodată, indicele Robor la şase luni a stagnat joi la 3,07%.

Acesta a crescut miercuri la 3,07%, cel mai mare nivel din 2 iunie 2014, când a fost 3,08%.

Și la termenele mai mari de șase luni, indicele Robor a rămas neschimbat față de ziua anterioară.

BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

Articolul precedentItalienii de la DeLonghi au decis să își vadă singuri de afacerea din România
Articolul următorOlguța Vasilescu se laudă cu proiecte și programe care nu-i aparțin

Comments are closed.