Reglementatorul englez lansează un avertisment asupra înșelătoriilor din piețele criptomonedelor

Consumatorii din Marea Britanie sunt vizați, din ce în ce mai mult, de escrocherii legate de investiții în piețele criptomonedelor.

Criptomonedele, cum ar fi Bitcoin sau Ether, nu sunt reglementate în prezent în Marea Britanie. Astfel, transferul, cumpărarea și vânzarea de criptovalute, inclusiv operarea unei astfel de „burse”, nu se încadrează în competența de reglementare a Autorității de Conduită Financiară (FCA – Financial Conduct Authority).

Cu toate acestea, unele tipuri de produse de tipul criptovalutelor pot fi sau pot implica investiții reglementate, în funcție de natura lor și de modul în care acestea sunt structurate. De exemplu, firmele care operează cu investiții în active care au la bază criptovalute trebuie autorizate de FCA ca să poată face acest lucru. FCA a emis anterior avertismente pentru consumatori cu privire la riscurile de a investi în contractele de contracte pentru diferențe (CFD) și ofertele inițiale de monede.

În ultimele luni, FCA a primit un număr din ce în ce mai mare de rapoarte legate de fraude în zona investițiilor în criptomonede, dintre care unele pot implica activități reglementate, altele care nu, însă toate utilizează tactici similare, conform unui comunicat FCA, publicat pe site-ul propriu.

Cum funcționează aceste înșelătorii?

Cripto-fraudatorii au tendința de a își face publicitate pe social media, adesea folosindu-se de imagini ale unor celebrități sau ale unor indivizi bine-cunoscuți pentru a promova investițiile în criptovalute. Anunțurile respective au link-uri către site-uri web cu aspect profesional. Consumatorii sunt convinși apoi să facă investiții prin respectiva companie, pe criptomonede sau valute tradiționale.

Firmele care operează astfel de escrocherii sunt, de obicei, în afara Regatului Unit, dar pretind că au o prezență în Regatul Unit, adesea o adresă de prestigiu din City-ul londonez.

Firmele înșelătoare pot manipula software-ul de tranzacționare pentru a distorsiona prețurile și profitabilitatea investițiilor. Ele ar putea înșela consumatorii să cumpere criptovalute inexistente. Sunt, de asemenea, cunoscute că închid brusc conturile clienților și refuză să le transfere înapoi fondurile cerute.

Cum să vă protejați

Trebuie să aveți mare atenție anunțurile online și la rețelele sociale care promit profituri mari pentru investițiile în criptovalute sau în alte produse cripto.

Majoritatea firmelor care publică și comercializează investiții în criptomonede nu sunt autorizate de FCA. Aceasta înseamnă că, dacă investiți în aceste companii, nu veți avea acces la serviciile specifice de protecție sau la schemele de compensare a serviciilor financiare dacă lucrurile nu merg bine.

Cu toate că FCA nu reglementează direct criptomonedele, autoritatea reglementează totuși anumite derivate, cum ar fi contractele futures, CFD-urile și opțiunile pe criptovalute. O companie are nevoie de autorizație din partea FCA pentru a face publicitate sau pentru a vinde aceste produse în Marea Britanie. Se poate verifica în registrul FCA dacă o anumită companie este sau nu autorizată. De asemenea, se poate urmări și lista de avertizări a firmelor pentru a le putea astfel evita.

Reglementatorul vine și cu o recomandare cu caracter general: trebuie să fiți întotdeauna precauți dacă sunteți contactați din senin și presați să investiți rapid repede sau în cazul în care promisiunile făcute sună prea bine pentru a fi adevărate.

Articolul precedentBolivarul suveran îi dă curaj președintelui Maduro să anunțe că salariile vor fi mai mari de 34 de ori
Articolul următorAcțiunile Tesla se scufundă în urma unui interviu al lui Musk. Investitor român: „Voi rămâne acționar și după delistare”

11 COMENTARII

  1. … [Trackback]

    […] Read More here to that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  2. … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  3. … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  4. … [Trackback]

    […] Find More Information here on that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  5. … [Trackback]

    […] Read More here on that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  6. … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  7. … [Trackback]

    […] There you can find 90845 more Information on that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

  8. … [Trackback]

    […] Info to that Topic: realitateafinanciara.net/reglementatorul-englez-lanseaza-un-avertisment-asupra-inselatoriilor-din-pietele-criptomonedelor/ […]

Comments are closed.