Subiectul la modă astăzi în România este, fără îndoială, Planul Național de Redresare și Reziliență, un plan pe care țara trebuie să îl convină cu Comisia Europeană, pentru a primi, în următorii șase ani, o finanțare de maxim 29,2 miliarde de euro.
Încă de vara trecută, a apărut, la Bruxelles ideea ca Uniunea să investească, printr-un mecanism suplimentar (mecanismul pentru redresare și reziliență) încă 800 de miliarde de euro, suplimentar față de sumele convenite prin cadrul financiar multianual (celebrele fonduri europene) 2021-2027. Acest lucru s-a tradus, la noi acasă, prin promisiunea unui râu de bani (80 de miliarde de euro, mai exact), care urma să inunde țara. Și pentru că tot veneau alegerile, președintele Iohannis și partidul său, PNL, au anunțat că 33 de miliarde de euro vor veni numai din noul mecanism de redresare și reziliență. Toate bune și frumoase, dar doar până la alegeri. Imediat după alegeri am descoperit că, de fapt, Iohannis nu înțelesese prea bine și nu erau chiar 33 de miliarde de euro, ci doar 29,2 miliarde de euro. Bune și alea, dragii mei, numai că apare o micuță problemă: de fapt, nu toți cei 29,2 miliarde de euro ar fi granturi, ci doar 14 miliarde de euro, mai puțin de jumătate. Restul sunt împrumuturi. E drept, cu dobândă mică. Dar totuși cu dobândă.
Cât privește rezultatul muncii depuse de întâiul schior al națiunii, care ni se prezenta ca fiind grea dar încununată de succes, am mai învățat câte ceva: România nu se află chiar printre marii câștigători ai noilor bani europeni. hai să vedem cu ce se alege fiecare țară:
Bani gratis mai mulți decât noi nu primesc doar statele mai mari decât noi, ci și Grecia, de exemplu, care are o populație de două ori mai mică. Iar o alocare similară cu a nostră primește și micuța Portugalie. așa că performanța „negociatorilor ” noștri e cam ofilită: au luat și ei cât li s-a oferit.
Să trecem, însă, la ceea ce este mai important: România este unul dintre cele (doar) 2 state europene care vor să ia tot împrumutul disponibil. O fi mult, o fi puțin?
l
La finalul lunii martie 2021, România avea deja o datorie publică de 507 miliarde de lei, adică 48% din PIB. Peste 130 de miliarde de lei sunt datorie publică adăugată în 2020 și primul trimestru din 2021. Adică vreo 26,5 de miliarde de euro în ultimile 15 luni. În aprilie, Ministerul de finanțe s-a mai împrumutat de cel puțin 3,5 miliarde de euro. datoria publică a sărit binișor de 30 de miliarde de euro împrumutați în 2020 și 2021. 15 miliarde de euro în plus sunt evident o povară pentru România care „beneficiază” astfel de cea mai mare dobândă la obligațiunile pe termen lung din întreaga Uniune Europeană.
A avea cea mai mare dobândă (din Uniune) la credite nu e chiar un semn că ar trebui să te împrumuți și mai mult. Ci mai degrabă e un semn că ar trebui să fii mai moderat cu creditele. De ce? Păi e simplu: România va avea deficite bugetare mulți ani de acum înainte și nu va putea să își plătească creditele deja luate. Deci va trebui să „rostogolească” datoria scadentă. Va împrumuta așa dar suma scadentă și o va returna creditorului, dar va rămâne cu un nou împrumut.
Ei, zic guvernanții, nu-i nimic, vom plăti împrumuturile de la UE abia după 2030. da, așa e, numai că peste 90% din datoria noastră e pe același termen lung și nimeni nu știe cât de mare va fi dobânda după 2030. Așa încât, pericolul de a nu mai putea plăti împrumuturile scadente este mare și real. Poate dacă ne spunem că el crește puternic după 2030 o fi mai liniștitor. Poate pentru unii….
Deocamdată, dragii mei, dobânda plătită de români tocmai ce a crescut la 3,27%, devenind mai mare decât cea plătită acum 6 luni sau acum o lună:
Și parcă creșterea asta de dobândă a avut loc tocmai după anunțul cu hotărârea guvernului de a împrumuta 15 miliarde de euro de la Uniunea Europeană
