Randament de 19% la BVB, incluzând dividendele, și o creștere cu peste 20% a valorii de tranzacționare

Investitorii de la Bursa de Valori București au reintrat la tranzacționare după un al treilea trimestru în care activitatea a fost mai redusă, anunța operatorul de piață printr-un comunicat de presă.

Valoarea tranzacționata pe piața principală a BVB a crescut, în octombrie, față de nivelul aferent lunii septembrie pentru toate tipurile de instrumente financiare deja emise, luând în calcul atât volumele din piața regular (care funcționează pe baza de ordine de tranzacționare și nu pe bază de negociere), cât si volumele totale, cele care includ piața deal (pentru tranzacții speciale, derulate în cantități mari, negociate direct între vânzător și cumpărător).

Pe segmentul de acțiuni, pe piața regular, creșterea valorii de tranzacționare înregistrată a depășit patru procente și a ajuns luna trecută la 650 de milioane de lei (140 de milioane de euro), față de 626 milioane de lei (135 de milioane de euro) în septembrie 2018. Luând în calcul și piața deal, rata de creștere a depășit 20% în octombrie, iar volumele au fost de 920 de milioane lei (197 de milioane de euro), comparativ cu 760 de milioane de lei (164 de milioane de euro) în septembrie.

Pe segmentul instrumentelor cu venit fix, valoarea de tranzacționare a crescut cu 60% în octombrie față de septembrie și cu peste 50% pe segmentul produselor structurate. Pentru alte instrumente financiare (precum unități de fond, ETF-uri, etc.) creșterea a fost de 160%.

În total, în luna octombrie, valoarea de tranzacționare pe toate tipurile de instrumente financiare deja emise a crescut cu peste 20% față de septembrie, ajungând astfel la 956 de  milioane de lei (205 de milioane de euro).

Valoarea cumulata de tranzacționare a tuturor instrumentelor financiare deja emise a ajuns la 2,2 miliarde de euro de la începutul anului și până la finalul lunii octombrie, în timp ce valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni din piața principală a ajuns la 8,7 milioane de euro.

La finalul primelor zece luni, indicii de tip Total Return, care includ și dividendele, au înregistrat creșteri de doua cifre. Astfel, indicele BET-TR a închis luna octombrie la 8.520 de puncte, în urcare cu 19% de la începutul anului, în timp ce indicele BET-XT-TR a ajuns la 1.140 puncte, în urcare cu 13%.

Capitalizarea bursiera a companiilor românești a fost de 20,8 de miliarde de euro la finalul primelor zece luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piața reglementată a BVB a depășit 36,5 de miliarde de euro, la nivelul ultimei ședințe de tranzacționare a lunii octombrie.

Articolul precedentTeodorovici insistă să prezinte nerealizările ca performanțe
Articolul următorGazprom se consolidează în Europa de Sud-Est

Comments are closed.