Proiectul de lege privind modificarea OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a reintrat în discuția senatorilor din comisiile economică, pentru constituționalitate și privatizare după ce în februarie Curtea Constituțională a declarat legea de adoptare a acestei ordonanțe ca fiind neconstituțională.

Senatorii din aceste comisii au eliminat unele prevederi mai neimportante din textul legii, dar au menținut și chiar completat lista de aproximativ 100 de companii cu capital majoritar de stat care vor fi exceptate de la principiile guvernanței corporatiste.

Ce înseamnă această exceptare de la principiile guvernanței corporatiste? În primul rând că managerii și conducerea executivă a acestor companii controlate de stat să fie numiți pe considerente strict politice, în funcție de interesele partidelor aflate la putere. Sunt eliminate practic orice criteriu de selecție, orice filtru care să țină cont de competențele profesionale, de experiență și integritate.

Și aici vorbim despre cele mai mari companii și regii naționale, unele care dețin monopol natural în domeniul lor,  de importanță sistemică pentru economia națională, precum cele din domeniul energetic, al transporturilor sau exploatarea resurselor minerale. Cu avizul favorabil al comisiilor, proiectul de lege va intra miercuri la vot în plenul Senatului.

OUG 109/2011 impunea o serie de criterii pentru selecția managerilor, un filtru prin care erau eliminate persoanele fără pregătirea profesională corespunzătoare, lipsite de experiență sau cu probleme de integritate.

Proiectul de lege modifică articolului 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fiind incluse societăţi în categoria excepţiilor de la aplicarea actului normativ.

Companiile care erau exceptate de la aplicarea principiilor guvernanței corporatiste erau doar cele din domeniul apărării și financiar: Regia Autonomă Rasirom, Compania Națională Romtehnica SA, instituțiile de credit, cele financiare și societățile de servicii de investiții financiare, precum și cele de administrare a investițiilor.

Dar, pe lângă acestea, coaliția PSD-ALDE au lărgit această listă cu aproap toate companiile și regiile la care statul este acționar majoritar, deci poate numi după bunul plac managerii.

Iar față de varianta declarată neconstituțională în februarie, parlamentarii coaliției de la putere au completat lista și cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCCIMM), conform declarației senatorului USR Silvia Dincă, citată de HotNews.ro.

„Deși Curtea Constituțională a declarat neconstituțională legea care exceptează zeci de companii de stat de la guvernanța corporativă, PSD a găsit o nouă metoda să le păstreze sub aripa sa «ocrotitoare». Azi în Comisia economică, industrii și servicii a Senatului a fost propus un amendament ca peste 100 de companii de stat să fie exceptate. La cele deja cunoscute se adaugă Fondul Național de Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii”, a spus marți, Silvia Dinică.

Față de varianta din decembrie, senatorii din comisii au eliminat „companii de apă și de transport”. În decizia Curții Constituționale se atrage atenția că acestea sunt „nenominalizate”. Senatorii din comisii au mai eliminat și o prevedere potrivit căreia Guvernul poate adăuga prin hotărâre și alte companii, articol declarat neconstituțional.

 

Obiecțiile Curții Constituționale:

Curtea Constituțională a mai arătat prin decizia din 13 februarie 2018 că a fost încălcat principiul bicameralismului. În forma inițială, proiectul de lege prevedea adăugarea unei excepții față de cele existente: Administrația Naționale de Meteorologie (ANM). În expunerea de motive erau prezentate pe larg argumente justificative, precum faptul că desfășoară activități specifice de interes public național și activități cu specific pentru apărarea și securitatea națională. Ulterior, în Senat au fost adăugate alte „30 de întreprinderi publice, inclusiv, în 2 cazuri, filiale ale acestora (nenominalizate), precum și „companiile de apă” (nenominalizate)”, după cum arată Curtea Constituțională. „La Camera Deputaților, lista companiilor exceptate cuprinde un număr suplimentar de 64 de entități nominalizate individual, 5 dintre acestea alături de companiile deținute sau filialele acestora (nenominalizate), precum și companiile „de transport” (nenominalizate), pe lângă cele „de apă”, fără a fi prezentat, în cadrul raportului comun al comisiilor sesizate în fond, vreun motiv justificativ”, mai arată Curtea Constituțională.

În aceste condiții, pentru a nu mai fi încălcat principiul bicameralismului, PSD și ALDE au hotărât să introducă cele aproape 100 de excepții încă din Senat, prima cameră decizională. Însă, acest lucru nu înseamnă că este respectat cu totul decizia Curții Constituționale, care arată clar că nu există o justificare obiectivă pentru îndepărtarea în mod radical de la scopul și filosofia inițiale ale legii.

„Curtea conchide, în urma examenului comparativ mai sus referit și prin prisma considerentelor de principiu statuate prin deciziile mai sus indicate, că forma finală a legii, prin extinderea listei destinatarilor exceptării instituite de art.1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2011 de la o singură entitate economică, inițial prevăzută cu titlu suplimentar față de reglementarea în vigoare, la aproape încă 100, dar și prin eliminarea celor două entități economice mai sus amintite, se îndepărtează în mod radical și fără nicio justificare obiectivă de la scopul și filosofia inițiale ale legii, care vizau, pentru motive temeinic justificate, exclusiv Administrația Națională de Meteorologie”, se arată în decizia Curții Constituționale.

 

Lista companiilor care ar putea fi exceptate prin lege de la aplicarea OUG 109/2011:

Administratia Nationala de Meteorologie

Regia Autonoma „Monitorul Oficial”

Regia Autonoma „Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat”

S.C. Transporturi Aeriene Romane S.A. (TAROM)

Societatea IAR S.A.

Societatea Romaero S.A.

Societatea Avioane Craiova S.A.

Societatea IOR S.A.

Societatea Uzina Mecanica Orastie S.A.,

Societatea Santierului Naval Mangalia S.A.

Compania Nationala „Romarm” S.A. si companiile detinute de aceasta

Societatea Mecanica Bucuresti S.A.

Societatea Automecanica Moreni S.A

Societatea Uzina Mecanica Mija S.A

Societatea Uzina de Produse Speciale Dragomiresti S.A

Societatea Electromecanica Ploiesti S.A

Societatea Uzina Mecanica Plopeni S.A

Societatea Metrom S.A.

Societatea Carfil S.A.

Societatea Tohan S.A.

Societatea Fabrica de Pulberi Fagaras S.A.,

Societatea Pirochim Victoria S.A.

Societatea Uzina Mecanica Sadu S.A

Societatea Uzina Mecanica Cugir S.A.

Societatea Fabrica de Arme Cugir S.A.

Societatea Arsenal Resita S.A.

Societatea Complexul Energetic Oltenia – S.A. (CEO)

Regia Autonoma Tehnologii pentru Energia Nucleara (RATEN)

Societatea de Producere a Energiei Electrice in Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. si companiile detinute de aceasta

Societatea Nationala de Gaze Naturale ROMGAZ S.A.

Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti S.A.

Regia Nationala a Padurilor „Romsilva” R.A. si filialele acesteia

Compania Nationala Imprimeria Nationala S.A.,

Societatea Nationala Nuclearelectrica S.A.

Compania Nationala Loteria Romana S.A.

Registrul Auto Roman R.A.

Conpet S.A.

Compania Nationala Administratia Porturilor Maritime – S.A. Constanta,

Societatea Nationala de Transport Feroviar de Calatori – CFR-Calatori S.A.

Societatea Nationala a Sarii S.A.

Societatea de Administrare a Participatiilor in Energie S.A.

Antibiotice S.A.

Compania Nationala a Uraniului S.A.

Compania Nationala pentru Controlul Cazanelor, Instalatiilor de Ridicat si Recipientelor sub Presiune – (CNCIR) S.A.

OIL TERMINAL S.A.

Compania Nationala Posta Romana S.A. si companiile detinute de aceasta

Telecomunicatii CFR S.A.

Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Fluviale S.A.

Societatea Nationala a Apelor Minerale S.A.

Societatea Nationala Aeroportul International Timisoara – Traian Vuia ¬ S.A.

Societatea pentru Servicii de Telecomunicatii si Tehnologia Informatiei in Retele Electrice de Transport TELETRANS S.A.

ROFERSPED S.A.

CUPRU MIN S.A. Abrud

ELECTRIFICARE CFR S.A.Compania Na tionala Administratia Canalelor Navigabile S.A.

Compania Nationala Administratia Porturilor Dunarii Maritime S.A.

Compania Nationala UNIFARM S.A.

Societatea Nationala de Inchideri Mine Valea Jiului S.A.

Regia Autonoma Administratia Fluviala a Dunarii de Jos Galati R.A.

INFORMATICA FEROVIARA S.A.

Santierul Naval 2 Mai S.A.

RADIOACTIV MINERAL Magurele S.A.,

Societatea Comerciala Tipografica Filaret S.A.

Litoral S.A.

Uzina TERMOELECTRICA MIDIA S.A.

Editura Didactica si Pedagogica S.A.

Compania Nationala a Cuprului Aurului si Fierului „MINVEST” S.A.

EUROTEST S.A.

Compania Nationala a Cuprului Aurului si Fierului MINVEST S.A. Deva Filiala CERTEJ S.A.

HIDRO TARNITA S.A.

PISCICOLA S.A.

GERMISARA S.A.

Compania Nationala de Radiocomunicatii Navale RADIONAV S.A.

Societatea Baita S.A.

Societatea Nationala Aeroportul International Mihail Kogalniceanu – Constanta S.A.

METROREX S.A.

CONVERSMIN – S.A. Bucuresti

Societatea Complexul Energetic Hunedoara – S.A.

RO-ARMYCATERING S.A.

RO-ARMYSECURITY S.A.

ROMFILATELIA S.A.

POSTA ROMANA BROKER DE ASIGURARE S.R.L.

REGIA AUTONOMA A DISTRIBUTIEI SI EXPLOATARII FILMELOR ROMANIA FILM R.A.

COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII „CNI” S.A.

SOCIETATEA PENTRU SERVICII DE MENTENANTA A RETELEI ELECTRICE DE TRANSPORT „SMART” S.A.

SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFA „CFR – MARFA” S.A.

AUTORITATEA AERONAUTICA CIVILA ROMANA R.A.

ADMINISTRATIA ROMANA A SERVICIILOR DE TRAFIC AERIAN ROMATSA R.A.

SOCIETATEA DE ADMINISTRARE ACTIVE FEROVIARE „S.A.A.F.” S.A.

BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET (B.T.T.) S.A.

COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.

COMPANIA NATIONALA DE INVESTITII RUTIERE S.A.

SOCIETATEA NATIONALA DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ S.A.

COMPANIA NATIONALA DE TRANSPORT AL ENERGIEI ELECTRICE „TRANSELECTRICA” S.A. si companiile detinute de aceasta, precum si cele prevazute prin hotarare a Guvernului adoptata in acest sens.

Fondul Național de Garantarea Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (adăugat marți)

Articolul precedentUber, liberă în trafic pe străzile Londrei
Articolul următorVremuri grele pe burse: GE, scoasă din indicele Dow Jones. BVB, la volume minime

Comments are closed.