Sindicaliștii au ieșit din nou în stradă, în fața Ministerului de Finanțe. Bugetarii au venit să-și strige nemulțumirile. Cele legate de înghețarea salariilor și pensiilor.

Potrivit realitatea.net câteva zeci de persoane s-au adunate în fața sediului Ministerului de Finațe. Vorbim despre sindicaliști din mai multe domenii cheie, cum ar fi Aministrație, Poliție, Educație, dar și din domenii sociale.

Oamenii sunt nemultumiți de mai multe măsuri anuțate de autorități, cum ar fi înghețarea salariilor la niveul celor dind ecembrie 2020, creșterea salariului minim brut cu doar 41 de lei, precum și de situația delicată în care se află discuțiile legate de pensii, mai ales că nu știm încă ce variantă va fi pusă în practică. 

Din informațiile existente până în prezent, se pare că autoritățile iau în calcul două variante, fie înghețarea acestora, fie indexarea lor cu rata inflației.

Protestele nu se opresc însă aici. Din contră, oamenii sunt hotărâți să iasă în stradă și în perioada următoare, mai exact până în luna februarie. Sindicaliștii au anunțat deja că vor fi pichetate mai multe instituții, printre care se numără și Ministerul Muncii, dar și sediile partidelor aflate la guvernare. 

Potrivit calendarului anunțat de sindicaliști, manifestațiile vor continua până la sfârșitul lunii februarie cu acțiuni zilnice de pichetare la nivelul prefecturilor județene, în cascadă, sau a sediilor Ministerului Muncii și Justiției Sociale (22 și 29 ianuarie, 4, 11 și 19 februarie), Ministerului Finanțelor Publice (20, 26 ianuarie și 2, 9, 15 februarie) și a sediilor partidelor de guvernare: PNL, USR-Plus, UDMR (19 ianuarie și 10, 17 și 24 februarie) în București.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentAgențiile de turism cer Guvernului înlocuirea carantinei la revenirea în țară cu un test Covid
Articolul următorPodul peste Dunăre ce leagă Brăila de Tulcea este în grafic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau