Directorul executiv al Patronatului Producătorilor Industriali de Medicamente din România propune ca firmele să-i recompenseze pe salariații care se vaccinează împotriva Covid-19. Suma, a afirmat Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, ar urma să fie acordată de angajator, dacă statul face suma deductibilă.
„Eu am propus o sumă care să nu fie nici exagerată, nici derizorie: 50 de lei. Este ca un fel de medalie, dacă vreți, pentru că ai fost vaccinat, dar care să poată fi fructificat sub forma unui bonus valoric, ca și acele vouchere cadou”, a explicat Dragoș Damian, CEO Terapia Cluj, la un post TV.
Managerul a afirmat că dacă prin astfel de stimulente cât mai mulți oameni vor fi convinși să se vaccineze.
„Este o idee bună pentru că o. să putem porni economia și viața noastră socială mai repede. Ar fi ideal dacă ne-am vaccina în două-trei luni”, a mai spus directorul PRIMER.