„Litoralul pentru toţi”, prin care se oferă tarife reduse cu până la 65% față de cele din vârf de sezon, se lansează la 1 septembrie. Cei care aleg să-și petreacă un sejur în staţiunile româneşti de la Marea Neagră pot plăti 45 de lei pe noapte, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Până în prezent s-au înscris în program 49 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.600 de locuri pe noapte. „Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de către hoteluri”, se menţionează în comunicat.
Sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc are în componenţă 5.344 de entități care asigură salarii pentru aproape 74.000 de angajaţi, adică 37% din forţa de muncă totală din turism și are o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc.