Prețurile cafelei sunt fragile de multă vreme, iar scăderea de vineri, de 7,3% – cea mai mare scădere de o zi din 2010 încoace – a subliniat vulnerabilitatea cafelei Arabic de a face față temerilor și fluctuațiilor realului brazilian.
Starea fragilă a pieței cafelei a fost din nou evidențiată când contractele futures pentru cafeaua Arabica la New York au scăzut cu 7,3%, cea mai mare scădere de o zi de care au avut parte din 2010 încoace.
Urâta și, uneori, dezordonata lichidare a venit după ce piața se redresase cu 19% de la mijlocul lunii mai. Redresarea inițială de luna trecută a fost determinată de scăderea temerilor cu privire la îngheț și de un real brazilian mai puternic; aceste evoluții au ajutat la declanșarea unor poziții scurte de acoperire din partea fondurilor speculative, atrăgând, în același timp, și cumpărători noi, traderi care așteaptă ca prețul boabelor să salte de la minimul din 2005.
Câteva posibile motive din spatele evoluției:
O scădere a temerilor legate de îngheț, ceea ce a ajutat ca recenta redresare să atingă un vârf pe trei luni.
Un real brazilian mai slab ca reacție la veștile că administrația președintelui Bolsenaro ia în considerare modalități de a relaxa o limită a cheltuielilor guvernamentale. Limita este esențială pentru încrederea investitorilor, dat fiind marele deficit bugetar al Braziliei și nesiguranțele legate de reforma pensiilor.
Perspectiva ca Brazilia să aibă parte de o nouă recoltă mare în 2020, anul de producție din ciclul său bianual.
Organizația Internațională a Cafelei a avertizat, marți, asupra faptului că actuala recoltă braziliană „a confirmat așteptările că producția de cafea din actualul sezon 2018-19 va depăși cererea” pentru al doilea sezon consecutiv. Contango rămâne la nivel crescut în piața contractelor futures, marja pe un an aducând vânzătorilor de poziții scurte un câștig de aproape 14%. Câtă vreme forma curbei continuă să favorizeze vânzătorii de poziții scurte, evoluția pozitivă este, cel mai probabil, limitată la perioade de acoperire cu poziții scurte precum ceape care tocmai am observat-o.
Aria cheie de susținere (fosta rezistență) este din nou 95 cenți/livră, dar deocamdată piața a reușit să se mențină la peste 97,33 cenți/livră, corecția de 50% a recentei creșteri a prețurilor.