Guvernul pregătește un proiect de Hotărâre de stabilire a prețurilor maximale a gazelor naturale din producţia internă. Deși documentul nu relevă cum se va proceda este de bănuit că acest lucru se va face, de fapt, prin taierea prețurilor actuale.
Intenția Guvernului a fost dezvăluită cu două zile în urmă de Darius Vâlcov, cel prezentat în media ca fiind eminența cenușie a PSD în crearea programului de Guvernare.
Atualul consilier la primului ministru, care are pe rol un dosar penal si o primă condamnare la 8 ani pentru fapte grave de corupție, anunța în urmă cu două zile că Guvernul va impune o scădere de 20% a prețurilor gazelor printr-o decizie administrativă posibil a fi aplicată utilizand Legea care ar permite Executivului să intervină într-o piață liberalizată dacă se constată distorsiuni generate de practici neconcurențiale prin poziția de cvasimonopol a agenților economici.
Deși metoda de control a prețurilor nu este specificată în document, invocarea legii art. 4 al. 2 din Legea 21/1996 conduce la concluzia că declarația lui Vâlcov nu era inventată.
Articolul la care face referire documentul este următorul:
În sectoarele economice sau pe piețele unde concurența este exclusă sau substanțial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenței unei poziții de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al prețurilor pentru o perioadă de cel mult 3 ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe.
DE CE AR PLAFONA GUVERNUL PREȚUL GAZELOR
In susținerea argumentației realizatorii proiectului de Hotărâre de Guvern pleacă de la premiza că plafonarea prețurilor gazelor ”are impact pozitiv prin stoparea creșterii necontrolate a prețurilor gazelor naturale din producția internă, generată de poziția dominantă a celor doi mari producatori care au cota de piata, fiecare de peste 46% si impreuna de 95%.”
Cei doi producători sunt OMW- Petrom (companie la care statul deține 20%) – cotă de piață 46% și Romagaz (statul deține 70%) – cotă de piață 49%.
”Considerâm că se impune adoptarea unui act normativ de instituire a unor forme corespunzătoare de control al prețurilor gazelor naturale practicate de către producătorii interni, până la data 30.06.2021”. Adică exact cât timp a mai rămas pentru furnizarea gazelor naturale la preţ reglementat în baza contractelor-cadru – valabil pentru clienţii casnici.
Totuși documentul nu explică și cum ar fi luat-o razna prețurile atâta timp cât există o autoritate a statului Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Piaţa reglementată de gaze naturale funcţionează în principal pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor casnici.
În iunie 2012 a fost aprobat, de către Guvernul României, Memorandumul privind Calendarul de eliminare a preţurilor reglementate la gaze naturale.
Ulterior, in 2015 a fost adoptat calendarul de liberalizare a preţului gazelor naturale din producţia internă (preţul de achiziţie a gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii casnici şi producătorii de energie termică, numai pentru cantităţile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele termice destinate consumului populaţiei).
Preţul producţiei interne prin calendarele de liberalizare stabilite prin memorandumuri şi hotărâri de Guvern a evoluat de la 45,71 lei/MWh la 1.02.2013 pana la 60 lei/MWh la 31.03.2017.
Începând cu 1 aprilie 2017 s-a liberalizat complet preţul de vanzare a gazelor naturale din producţie intenă, acesta stabilindu-se în cadrul pieţei concurenţiale prin contracte liber negociate cu furnizorii si clientii finali pe baza cererii şi a ofertei.
Prețul mediu de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piața centralizată în perioada aprilie 2017 – august 2018 a crescut de la 70.93 lei /MWh lei la 77,72 lei/MWh.
Prețul mediu estimat de vânzare al gazelor naturale de către producătorii interni pe piața centralizată la 31.03.2019 va fi de 80,25 lei/MWh.
Prețul gazelor naturale din import este stabilit pe piața concurențială prin negociere liberă între importatori și furnizorii de gaze naturale din România.
Prețul mediu estimat de vanzare al gazelor naturale din import la 31.03.2019 va fi de 94,58 lei/MWh.
Din structura preţului final pentru clienţii casnici reglementaţi, elementul cu ponderea cea mai însemnată, de peste 65% o reprezintă costul gazelor naturale ca marfă.
”După liberalizarea completă a prețului de vanzare al gazelor naturale de la 1.04.2017 tendința de creștere a fost continuă, până la un procent de 29,5% în prezent. Pentru luna martie 2019 este anticipat ca procentul de creștere să ajungă de 33,75%.”
Dar nu se precizează, iarăși dacă această creștere a prețului la producători – unde statul este actionar minoritar într-o companie și majoritar în alta, așa cum este acționar majoritar al singurei companii de transport național de gaze – s-a transferat integral sau mai mult în prețurile finale plătite de consumatorii finali.
În România, în afară de cei doi producători interni care mai sunt și alți 5 mici producători (cel puțin după producția actuală), 36 de distribitori de gaze, 87 de furnizori de gaze, trei operatori ai piețelor centralizate și un operator național de trasnsport.
Toți acești agenți economici asigură servicii legate de direct sau indirect de furnizarea gazelor pentru 3,7 clienți din care 3,4 clienți caznici reglementați.
Pentru cine vrea PSD să controleze prețul gazelor dacă pentru clienții caznici prețurile sunt sub control?
Aparent, este un imbold dat economiei, marilor consumatori industriali de gaze (care oricum au un regim aparte apelând la contracte bilaterale, de cele mai multe ori pentru gaze de import – în iarna anului 2016, chiar la prețuri mai mici decât dacă le-ar fi cumpărat din România).
În trecutul nu foarte îndepărtat miniștrii economiei, și nu Guvernul, luau asemenea măsuri – în mod discreționar. Doar unii agenți economici puteau cumpăra gaze ieftine din producția internă deși își desfăceau producția proprie pe piețele externe, nu pe cea internă.
Patronii, la rândul lor, când prețul subvenționat nu a mai existat au închis companiile. Deci subvențiile nu au folosit pentru retehnologizarea necesară menținerii producției pentru când”facilitatea” ar fi dispărut.
Acum fabricile închise pe motiv de lipsă de ”subvenții” la prețul la gaze constituie cel mai bun exemplu că România nu ar avea ce să facă cu o producție de gaze majorată.
De aceea politicul invocă necesitatea redeschiderii fabricilor de îngrășăminte intrate în faliment (după ce schema frauduloasă nu a mai funcționat). Ca să avem consumatori pentru gazele din Marea Neagră.
Mai este însă o problemă de rezolvat. Fabricile, combinatele acelea, trebuie repornite. Altele, poate recladite sau clădite de la zero. Timp ar mai fi până încep exploatările din offshore.
Cert este un lucru. Există o vizune nouă. Politica s-a schimbat. Regula nu mai este să profite doar unul, doi, câțiva. Acum, ca să profite unul singur (sau doar puțini) a crescut și numărul beneficiarilor. Acum nu mai conteaza pierderile cauzate altora. Conteaza ca beneficiarii sa fie cat mai mulți, printre ei, și cine trebuie. (Vorbesc strict de reglementari economice, la ce v-ati gandit?).
Nu mai contează pierderile, mai ales dacă sunt companii de stat sau cu acționar statul. Până la urmă statul trebuie să se și sacrifice. Dar statul poate și căștiga dacă prețul gazelor va fi micșorat. Va crește consumul, alte companii de stat falimentare se vor mai decupla de la deficitul public…Iată! Dintr-o dată numai avantaje!
Oare asta să fie logica? Sau doar un meschin calcul politic de câștig de imagine?
Sigur este că trebuie să fie o mare neputință și o mare presiune politică și economică să ajungi să le scazi unora profiturile ca să le crești altora, fără a lua în calcul efectele pe termen lung ale unei asemenea decizii.
Comments are closed.