Sistemul Android ar putea să nu mai fie gratuit, avertizează șeful Google

Decizia Uniunii Europene de a obliga Google să-și separe browserul Chrome de sistemul de operare pentru telefoane mobile, dar și aplicațiile de căutare, ar putea avea unele implicații majore pentru viitorul modelului de afaceri al companiei.

Într-o postare pe blog, șeful Google, Sundar Pichai, prezintă răspunsul companiei la amenda de 5 miliarde de dolari a UE. Pichai subliniază faptul că un utilizator tipic al sistemului de operare Android va instala „în jur de 50 de aplicații” și astfel, va putea să elimine cu ușurință aplicațiile preinstalate. Dar dacă Google este împiedicată să grupeze propriile aplicații, asta va afecta întreg ecosistemul Android.

„Dacă producătorii de telefoane și operatorii de rețele mobile nu ar mai putea include aplicațiile noastre pe gama largă de dispozitive, aceasta ar deranja echilibrul ecosistemului Android”, a explicat Pichai, evitând să menționeze faptul că producătorii de telefoane nu vor mai fi obligați să includă grupul de aplicații al Google, dar vor putea alege în continuare să facă acest lucru. Pichai sugerează apoi că modelul de business gratuit axat pe sistemul Android s-a bazat dintotdeauna pe acest pachet de aplicații. „Până acum, modelul de business Android a însemnat că nu am fost nevoiți să taxăm producătorii de telefoane pentru tehnologia noastră sau să depindem de un model de distribuție bine controlat”, a spus șeful Google. „Dar suntem îngrijorați de faptul că decizia de astăzi va deranja echilibrul pe care l-am obținut cu Android și că va trimite un semnal îngrijorător în favoarea sistemelor proprietare în fața platformelor deschise”, conform theverge.com.

Mențiunea, subtil făcută de Pichai, despre „echilibrul” modelului de afaceri Android va fi văzută ca un avertisment adresat consumatorilor, producătorilor de telefoane și Comisiei Europene. UE nu a făcut niciun fel de sugestii cu privire la modul în care Google ar trebui să rezolve încălcările legate de gruparea aplicațiilor. Dar este clar că dacă producătorii de telefoane vor putea să-și lege de sistemul de operare propriile browsere în loc de Chrome și, astfel, să redirecționeze interogările de căutare către serviciile rivalilor Google, atunci aceasta ar putea avea implicații asupra veniturilor din publicitate ale Google, care reprezintă mai mult de 50% din veniturile nete din reclame.

Google avertizează că modelul său de afaceri axat pe Android se poate schimba acum, ceea ce ar putea însemna că va trebui să ia în considerare licențierea Android pentru producătorii de telefoane. Este un scenariu puțin probabil, pentru că se bazează pe ideea ca consumatorii care nu vor adopta Chrome si nu vor reveni la căutările prin Google pe Android. Având în vedere dominanța Google în căutări și browsere și popularitatea multor servicii web, avertismentul lui Pichai nu pare să fie o amenințare puternică.

 

Articolul precedentTemele piețelor locale: ieșirile de capital și îngrijorările legate de Pilonul II
Articolul următorPlafonarea prețului gazelor, o armă periculoasă în mâna unui guvern inabil

Comments are closed.