Ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază a fost prelungită cu 60 de zile. Anunțul oficial a fost făcut de premierul Marcel Ciolacu.

„Am decis să prelungesc cu 60 de zile ordonanța privind plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază. Românii trebuie să aibă parte în continuare de o stabilitate a prețurilor la alimente, după nebunia creșterilor speculative din trecut.

Constat că și cei care în trecut au criticat această măsură, recunosc acum că, în lipsa ei, prețurile ar fi crescut cu până la 20%.

Este clar că plafonarea a temperat creșterile speculative de prețuri, a ajutat la scăderea inflației și la menținerea puterii de cumpărare a populației.

Conform datelor INS, prețurile din luna decembrie 2023 au fost cu #5.8% mai mari față de cele din decembrie 2022, în timp ce în luna iunie 2023 (înainte de introducerea acestei măsuri) diferența față de aceeași lună din anul precedent era de aproape #18%.

În paralel, voi continua dialogul cu marile lanțuri de magazine, cu care am avut și astăzi o discuție foarte constructivă, pentru a construi împreună un mecanism pe termen lung bazat pe un parteneriat stat-mediu de afaceri, prin care prețurile să fie ținute sub control. Am o singură condiție: ca producătorii și procesatorii români să aibă parte de un tratament corect!”, a spus Marcel Ciolacu.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPatronul UNTOLD, prima reacție la acuzațiile că ar fi abuzat sexual doi minori: „Voi alege calea justiției”
Articolul următorBoloș: „Trebuie să ne punem în pielea antreprenorilor”. Ministrul de Finanțe cere modalități de simplificare a procedurilor pentru e-Factura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau