Picajul acțiunilor Facebook, ca valoare, este cel mai mare din istoria piețelor de capital

Facebook, la finalul sesiunii de tranzacționare de joi, a suferit cea mai mare pierdere într-o singură zi a valorii de piață de către orice companie din istoricul piețelor de capital din Statele Unite, în urma publicării unui raport trimestrial dezastruos.

Capitalizarea de piață a gigantului social media a scăzut cu 120 de miliarde de dolari, până la aproximativ 508 miliarde de dolari, ca urmare a picajului cu aproape 20% a prețului acțiunilor. La finalul sesiunii de miercuri, valoarea totală a companiei Facebook s-a situat la aproape 630 de miliarde de dolari, potrivit FactSet, citată de CNBC.

Până acum, nicio companie din istoria pieței bursiere din Statele Unite nu a suferit vreodată o diminuare a valorii de piață de 100 de miliarde de dolari în doar o singură zi însă, au fost două companii care s-au apropiat de această valoare.

Pe 22 septembrie 2000, Intel a pierdut 90,74 de miliarde de dolari ca valoare de piață pe măsură ce spargerea bulei dotcom. La începutul aceluiași an, Microsoft pierdea 80 de miliarde de dolari într-o singură sesiune de tranzacționare.

Lista altor companii care au înregistrat pierderi similare în decurs de o singură zi include și alte nume celebre. Spre exemplu: Apple, în 2013, când a pierdut 59,6 miliarde de dolari și Exxon Mobil, în 2008, când a pierdut 52,5 miliarde de dolari.

Această diminuare masivă a valorii de piață a Facebook a avut loc la o zi după ce compania a raportat venituri mai slabe decât cele preconizate pentru cel de-al doilea trimestru, precum și o scădere a numărului de utilizatori activi zilnici globali, o valoare cheie pentru Facebook. Compania a anunțat că se așteaptă ca ritmul de creștere a veniturilor să încetinească în a doua jumătate a acestui an.

O serie de analiști și-au redus estimările în privința acțiunilor Facebook. „Cu această stagnare a creșterii utilizatorilor de bază, considerăm că există prea multe incertitudini pe termen scurt și mediu astfel încât să recomandăm intrarea la cumpărare a acțiunilor Facebook în acest moment”, a declarat Mark Kelley, din partea Nomura.

Declinul procentual a fost, de asemenea, cel mai grav din istoria Facebook, acțiunile prăbușindu-se cu aproape 20%, la 176 de dolari.

Articolul precedentTonul face muzica ? BCE, dobândă de politică monetară Zero, BNR, 2,50% pe an
Articolul următorAlianță Rusia și China impotriva protectionismului american

Comments are closed.