Motorul creșterii pentru luxul mondial se află în Asia. Tinerii chinezi din generația Z cheltuiesc nu glumă pe produse de lux.

 

 

Piaţa mondială a produselor de lux ar urma să înregistreze o creştere de 4-6% în 2019, graţie în mare parte consumatorilor chinezi, în special a celor din generaţia „Z” (cei cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani), care devin o forţă puternică în industria luxului, susţine firma de consultanţă Bain & Co în ultimul său raport anual, transmite Reuters.

În 2018, piaţa mondială a produselor personale de lux (marochinărie, modă, orologerie, bijuterii, parfumuri şi cosmetice) a înregistrat o creştere de 6% (la un curs de schimb constant) pentru a ajunge la vânzări de 260 miliarde euro, potrivit studiului publicat joi de Bain & Co şi realizat în colaborare cu Fundaţia Altagamma, care reuneşte marile nume din industria luxului din Italia.

Însă, pe fondul modificării obiceiurilor de cumpărare, în condiţiile în care mai puţini turişti chinezi călătoresc în SUA, iar Beijingul încurajează cheltuielile interne prin reduceri de TVA, are loc o transformare generaţională. Consumatorii din generaţia „Z” din China devin o forţă puternică în industria luxului susţine raportul realizat de Bain & Co.

„Ei sunt cei care trebuie urmăriţi. Ei reprezintă o forţă de cheltuieli considerabilă”, subliniază Federica Levato, partener la Bain & Co şi co-autoarea studiului. Federica Levato subliniază că aceştia sunt cumpărători impulsivi şi se simt mândri că sunt chinezi.

În acest context, în China, mai mult decât în altă parte, digitalul este un factor cheie pentru a avea succes în rândul unor consumatori care se bazează aproape în exclusivitate pe aplicaţiile de pe smartphones pentru a se informa, căuta şi achiziţiona produse de lux. Însă pe lângă o prezenţă activă pe reţelele sociale, mărcile de lux trebuie să fie capabilă să surprindă, să inoveze şi să-şi fidelizeze clienţii graţie unor „experienţe” precum concerte sau magazine temporare care să menţină legăturile cu consumatorii.

Până în 2025, clientela chineză va fi responsabilă pentru mai mult de 45% dintr-o piaţă mondială a luxului estimată să ajungă undeva la 320-365 miliarde euro, faţă de 33% în prezent. Potrivit Agerpres, creşterea achiziţiilor de produse de lux făcute în interiorul Chinei, o tendinţă care se observă de câţiva ani, ar urma să continue şi să se amplifice astfel că în 2025 chinezii vor face 50% din achiziţiile lor de produse de lux în propria ţară, faţă de 24% în 2018.

Federica Levato a estimat de asemenea că războiul comercial dintre SUA şi China nu a avut, până acum, decât un impact limitat asupra industriei de lux, exceptând scăderea fluxului de turişti în SUA, ceea ce a afectat vânzările de produse de lux în această ţară.

Articolul precedentȘefa FMI, avertisment pentru Europa
Articolul următorFinanțele se împrumută pe bandă rulantă