Măsurile luate peste noapte de Guvern agravează criza din sectorul energetic și vulnerabilizează suplimentar clienții finali, avertizează Federația Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE). Potrivit ACUE, ignorarea costurilor reale contravine legislației naționale și europene.

UE avertizează că modificările OUG 27/2022, în forma publicată, vor duce la deteriorarea semnificativă a situației financiare a operatorilor economici din zona de furnizare și distributie a energiei, întrucât le impune pierderi financiare și economice semnificative, nerecunoscute prin modalitatea de rambursare sau în tariful de distribuție, arată comunicatul ACUE, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, furnizorii și distribuitorii înregistrează deja pierderi de sute de milioane de euro, ca efect al legislației în vigoare.

„Ignorarea costurilor reale contravine principiilor constituționale, legislației europene și naționale în domeniu. Valoarea prețului mediu ponderat de decontare a energiei electrice a fost stabilită netransparent și sub prețurile din piață, înregistrate pe platformele de tranzacționare și evidențiate în rapoartele OPCOM. Autoritățile au vizibilitate totală în ceea ce privește evoluția prețurilor pe piața angro de energie electrică, dar nu au arătat niciun calcul care să susțină valorile incluse în noile reglementări. Realitatea este cu totul alta, iar autoritățile știu care este nivelul de preț la care s-au făcut deja achiziții. ACUE consideră că este o decizie cinică, expresia unei lipse de considerație față de mediul de afaceri”, avertizează ACUE.

„Nu se pot impune pierderi ca efect al legislației. Orice intervenție în formarea prețurilor nu trebuie să aibă drept rezultat costuri suplimentare pentru participanții la piață, într-un mod discriminatoriu. Astfel de decizii trebuie să fie clar definite, transparente, verificabile și nediscriminatorii”, spune Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE.

ACUE arată că după luni de creștere accelerată a prețurilor pe piața angro, „perioadă în care autoritățile au asistat în mod pasiv”, peste noapte, a fost stabilit un preț maxim pentru decontarea sprijinului acordat consumatorilor de energie electrică, sub prețul pieței și sub costul achitat de furnizori.

ACUE transmite că înțelege nevoia introducerii unor mecanisme de control, care să asigure evitarea unor derapaje nepotrivite pe lanțul valoric al sectorului energetic, „dar aceste măsuri trebuie să fie în limitele constituționale, aliniate cu legislația din domeniul energetic și calibrate în funcție de rolul și provocările fiecărui sector din domeniul energetic”.

„Ne simțim datori să atragem atenția asupra riscului ca, în situația foarte probabilă în care unii furnizori de energie electrică vor ajunge în imposibilitatea de a-și îndeplini obligațiile de serviciu public, mecanismele specifice de furnizor de ultimă instanță să nu mai funcționeze efectiv și eficient. Preluarea unui portofoliu foarte mare de clienți de către ceilalți operatori desemnați nu va fi posibilă, având în vedere situația financiară precară a tuturor furnizorilor de energie și faptul că lipsa de lichiditate nu o să permită achiziții suplimentare de energie electrică, la prețurile actuale de pe piața angro. În același timp, pentru activitatea de distribuție de energie, soluțiile adoptate vin cu o întârziere de 6 luni și adresează parțial situația critică în care au ajuns operatorii de distribuție. Pentru perioada în care s-a decis înghețarea tarifelor se corectează soluția capitalizării diferențelor de cost prin „activ reglementat”, care să fie recunoscut ulterior de-a lungul unei perioade de 5 ani, dar nu este propusă nicio soluție imediată pentru asigurarea energiei necesare funcționării rețelelor de distribuție”, arată Federația.

Astfel, ACUE solicită o revizuire a noilor modificări pentru a se evita blocajul total al pieței și discontinutăți în alimentarea cu energie a clienților. De asemenea, face un nou apel la responsabilitate și la o colaborare autentică între autorități și industrie pentru analiza comună a datelor și asumarea unor decizii corecte.

„Situația este critică, mult prea serioasă și afectează în mod direct continuitatea serviciilor de furnizare și distribuție”, potrivit ACUE.

Articolul precedentEXCLUSIV Scenariu PSD privind creșterea pensiilor, cu cât ar urma să crească PENSIILE celor mai săraci români
Articolul următorPENSIILE SPECIALE, greu de eliminat: ce parlamentari beneficiază de ele. Rareș Bogdan: „Dacă se dorește cu adevărat, se vor tăia. Dacă nu…”