OPEC, neputincioasă în a împiedica prețul petrolului să ajungă la 100 de dolari pe baril

Arabia Saudită nu este pregătită pentru a preveni un șoc al aprovizionării pe piața energiei, în timp ce traderii de petrol se pregătesc pentru varianta ca prețul unui baril de țiței să depășească 100 de dolari înainte de sfârșitul anului, afirmă analiștii.

„Nimeni nu vrea să fie prins cu poziții pe scădere, ținând cont de situația din Iran”, a declarat Stephen Brennock, analist pe energie la PVM Oil Associates, citat de CNBC.

La sfârșitul lunii trecute, președintele Donald Trump a cerut producătorilor OPEC să sporească nivelul producției zilnice pentru a împiedica creșterea prețurilor înaintea alegerilor parțiale din Statele Unite de la jumătatea lunii noiembrie.

Implicarea administrației Trump în politica dusă de cartelul petrolului vine pe fondul Casei  Albe care este pe cale să implementeze sancțiuni directe asupra Iranului în aproximativ cinci săptămâni. În plus, Washingtonul cere cumpărătorilor de petrol iranian să reducă importurile la zero pentru a forța Teheranul să negocieze un nou acord nuclear.

China se apleacă sub presiunea SUA

China a respins, inițial, cererea Statelor Unite privind stoparea fluxului de petrodolari către republica islamică, însă, din cauza unei presiuni intense exercitate de administrația Trump, se pare că gigantul asiatic începe să ia măsuri în vederea conformării.

Cea mai mare rafinărie de stat din China, Sinopec Corp, a fost văzută reducându-și la jumătate importurile de țiței iranian în luna septembrie, conform Reuters, care citează surse neidentificate.

Perspectiva unei astfel de reduceri din partea Sinopec ar constitui o lovitură semnificativă pentru Iran. Asta pentru că cel de-al treilea producător al OPEC-ului consideră că China este principalul său client pentru petrol, într-un moment în care producătorii europeni și alți cumpărători mondiali își reduc dramatic achizițiile de țiței iranian pentru a evita sancțiunile din partea SUA.

China și-a apărat în mod consecvent comerțul cu resurse energetice pe relație cu Teheranul, considerat a atinge o valoare de aproximativ 1,5 miliarde de dolari pe lună.

Despre producătorii OPEC și non-OPEC s-a crezut inițial că vor fi reticenți în a răspunde imediat presiunii sporite din partea administrației Trump, dar Arabia Saudită este acum de așteptat să introducă pe piață încă 550.000 de barili de țiței pe zi în următoarele două luni.

Promisiunea anterioară a fost de aproximativ 1,5 milioane de barili pe zi, disponibile pentru a fi adăugate pe piață dacă este necesar.

Din această cauză se consideră acum că Riad-ul nu este în măsură să compenseze pe deplin întreruperile globale ale aprovizionării în lunile următoare cauzate de situația din Iran.

Petrolul, la 100 de dolari pe baril?

„Intrăm într-un climat în care avem stocuri mai mici, o capacitate de rezervă redusă și o protecție mai slabă pentru cumpărători” a declarat John Driscoll, strateg principal la JTD Energy Services.

„Deci, un baril care să coste 100 de dolari a devenit din ce în ce mai probabil”, a adăugat el.

Sancțiunile americane împotriva Teheranului sunt așteptate să aibă un impact imediat asupra exporturilor de petrol ale Iranului, deși estimările exacte privind cantitatea de petrol care ar putea să dispară din piață începând cu 4 noiembrie variază foarte mult.

Unii analiști ai pieței de energie se așteaptă ca aproximativ 500.000 de barili pe zi să dispară odată cu intrarea in vigoare a sancțiunilor, în timp ce alții avertizează că, de fapt, cifra poate ajunge la 2 milioane de barili pe zi în lunile următoare.

În sesiunea de luni, prețul unui baril de țiței WTI (West Texas Intermediate, tranzacționat în Statele Unite) a crescut cu 3,13% la 75,54 dolari, în timp ce petrolul Brent (tranzacționat la Londra) a plusat cu 2,9%, la 85,15 dolari.