Comisarul european pentru buget vine la București. Cu cine se va întâlni Johannes Hahn

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, face joi o vizită oficială în România, informează Executivul comunitar într-un comunicat. Printre subiectele care vor fi abordate la întâlnirile cu oficialii de la  București se află viitorul buget al Uniunii Europene și statul de drept.

Potrivit comunicatului, oficialul european se va întâlni cu premierul Ludovic Orban, cu vicepremierul Raluca Turcan, cu ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi cu cel al Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Temele de discuţie care vor fi abordate se referă la viitorul buget UE pe termen lung şi la fondul de redresare şi rezilienţă, precum şi la legislaţia europeană referitoare la resursele proprii şi la respectarea principiului statului de drept.