Oficial UE ne susține: România, prima țară europeană care a exportat gaz

Un oficial al Comisiei Europene intervine de partea României în „lupta” cu Ungaria pentru exploatarea și transportul gazelor din Marea Neagră.

„Chiar dacă nu toată lumea îşi aduce aminte de aceste lucruri, România este prima ţară europeană care a exportat gaz, aţi marcat aceste lucruri în Europa, aţi arătat ce înseamnă interconectivitatea înainte ca aceasta să devină tema şi efortul Uniunii Energiei”, a declarat luni Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, citat de Agerpres.

Acesta a amintit că România este prima ţară europeană care a exportat gaze, acum 60 de an.

„Cunoaşteţi aceste lucruri încă de acum 60 de ani, când aţi început proiectele energetice. Care este diferenţa între ce se întâmpla atunci şi acum? Acum sunteţi parte a celei mai mari economii a Planetei şi răspunderea dumneavoastră depăşeşte cadrul naţional şi cadrul regional şi sunteţi un partener important pentru siguranţa energetică a întregii Europe”, a susţinut Sefcovic, care are în portofoliu coordonarea Uniunii Energetice.

El nu a pronunțat numele Ungariei, dar a amintit că România poate juca un rol substanţial şi datorită zăcămintelor care vor fi extrase din Marea Neagră.

„Există o perspectivă nouă şi promiţătoare a extracţiei de gaze din Marea Neagră şi mă bucur că lucraţi îndeaproape cu noi pentru a ne asigura că proiectul BRUA şi alte conducte de interconectare vor fi construite, pentru a oferi noi posibilităţi pentru consolidarea pieţei interne a energiei, mai ales în această parte a Europei care a depins foarte mult de gazul rusesc pentru o perioadă lungă”, a continuat oficialul european.

În ceea ce priveşte proiectul BRUA, Sefcovic a asigurat că acesta este considerat de Uniunea Europeană un proiect de importanţă strategică, cu un sprijin financiar substanţial.

Kristof Terhes, CEO al FGSZ, transportatorul maghiar de gaze, a organizat recent o conferință de presă la București, în care a adoptat o poziție foarte tranșantă.

El a spus că România nu are ce face cu întreaga producție de gaze din Marea Neagră și a argumentat că un export spre nord sau sud nu este fezabil, astfel că ar fi mai potrivit  ca gazele să ajungă în vestul Europei, prin Ungaria.

„Este pur şi simplu prea mult pentru necesitatea internă a ţării. Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”, s-a întrebat retoric șeful FGSZ.

Articolul precedentRCS&RDS primește aprobare, din nou, pentru suprataxa de roaming
Articolul următorRezervele valutare scad abrupt, pentru a patra lună consecutiv, pe fondul diminuării depozitelor

Comments are closed.