Intrarea Google si Amazon pe piața energetică pune în gardă marii furnizori de utilități

Cele mai recente estimări arată că populația la nivel mondial va ajunge la 10 miliarde de locuitori până în 2050. O mare parte din forța de muncă angajată va lucra, la acel moment, în economia digitală. Este estimat ca acest fapt va tripla cererea de energie electrică, gaze naturale și apă.

Conform raportului IDC Energy Insights sponsorizat de SAP Hybris, cei mai mulți dintre furnizorii de utilități nu se ridică la nivelul așteptărilor consumatorilor.

În condițiile acestea este se anticipează intrarea în piața utilităților (curent electric și gaze) a unor companii mamut care pană în prezent se orientaseră spre cu totul alt domeniu. Extinderea obiectului de activitate ale Google, Amazon, Tesla etc, vor schimba regulile jocului. Dezvoltarea într-un ritm accelerat al inovațiilor din tehnologie și mediul social vor schimba ierarhiile actuale dominate de adevărate carteluri energetice. Consumatorii, comunitățile, chiar și companiile, se vor debranșa de la infrastructurile clasice de utilități și vor alege sursele regenerabile.

Nevoia pentru resurse curate, sigure și accesibile de energie și apă în economia digitală este acută. Furnizorii, distribuitorii și retailerii de apă și energie se confruntă, astfel, cu situații nemaiîntâlnite până în prezent, menite să perturbe ierarhiile vechi de un secol din domeniul utilităților.

SAP a lansat un ghid al industriei de utilități în care specialiștii săi propun noi modele și procese de business, dar și o reinterpretare a rolului resursei umane în cadrul companiilor de utilități în contextul cererii tot mai mari de energie, alimentată de o dezvoltare rapidă a economiei digitale globale.

Pentru a câștiga încrederea și loialitatea consumatorilor finali, furnizorii actuali de utilități trebuie să adopte același model de relaționare cu clienții ca brandurile din e-commerce, retail, banking și alte industrii care au deja un avans în cursa pentru transformare digitală.

“Industria de utilități este o industrie în care mijloacele fixe dețin o pondere majoră atât în investiții, cât și în costurile de exploatare. Utilizarea noilor tehnologii reprezintă un potențial însemnat de a îmbunătăți eficiența în exploatare. Apariția de noi modele de afaceri, vor genera noi provocări și importante oportunități pentru companiile de utilități. ” a declarat Cristian Popescu, Managing Director SAP România.SAP România, subsidiara locală a SAP SE

In România  SAP a contribuit, în ultimii 16 ani, la dezvoltarea mediului de business local. Aproximativ 95% dintre cele mai mari 300 de companii pe plan local sunt clienți furnizorului de soluții de gestiune.

Un exemplu de transformare de succes este furnizorul german de energie și apă, REWAG, care, pentru a asigura o orientare mai bună spre clienți a implementat o un program informatic de gestionare a relațiilor cu clienții care a integrat într-un singur sistem toate bazele de date ale companiei.

Articolul precedentDeficitul bugetar se „umflă” la 0,65% din PIB ( 6 miliarde lei) după patru luni din 2018
Articolul următorLunga vară fierbinte este pe placul vănzătorilor de aparatură de climatizare

Comments are closed.