Persoanele care transportă sume în numerar mai mari de 10.000 de euro sunt obligate, de sâmbătă, să le declare autorităților de control la graniță din Uniunea Europeană, ba chiar să le pună la dispoziție pentru verificări. În cazul refuzului, amenzile sunt usturătoare.

Potrivit noilor reglementări, stabilite prin hotărâre de guvern adoptată săptămâna trecută, constituie contravenție neîndeplinirea obligaţiei de declarare a numerarului însoţit sau a obligaţiei de informare cu privire la numerarul neînsoţit (numerarul care constituie o parte a unui transport care nu este însoțit de un purtător).

La stabilirea valorii numerarului nedeclarat se ia în considerare cursul de schimb utilizat de autoritatea vamală potrivit reglementărilor vamale.

În cazul în care numerar neînsoțit în valoare de 10.000 euro sau mai mult intră sau iese din Uniune, autoritățile competente ale statului membru prin care numerarul intră sau iese din Uniune pot să solicite expeditorului sau destinatarului numerarului sau unui reprezentant al acestora să facă o declarație de informare în termen de 30 de zile.

Autoritățile pot reține numerarul până când expeditorul sau destinatarul ori un reprezentant al acestora face declarația de informare.

Obligația de informare cu privire la numerarul neînsoțit nu se consideră îndeplinită în cazul în care declarația nu este făcută până la expirarea termenului, informațiile furnizate sunt incorecte sau incomplete sau dacă numerarul nu este pus la dispoziție pentru control.

În cazul refuzului de a oferi informațiile solicitate, amenzile pot merge de la 3.000 la 50.000 de lei, dar nu mai mult de 60% din suma

Articolul precedentIarna scumpiriilor se apropie, Primăria Capitalei nu se grăbește cu decizia privind gigacaloria
Articolul următorPNL vrea să relanseze economia cu miniștri de mâna a doua. Ministerele de forță, puse pe tavă PSD-ului lui Ciolacu